Termenii contractuali pentru Clienți

Actualizat: 31 mai 2025

Rezumatul acestor Termeni

Împreună cu Termenii de pe această pagină, alte două documente fac parte din contractul nostru cu dumneavoastră:

  • Pagina Cum lucrăm vă ajută să utilizați Platforma noastră și să înțelegeți evaluările, clasamentele și recomandările noastre, modul în care câștigăm bani și nu numai.
  • Standardele și îndrumările noastre privind conținutul ne ajută să menținem toate elementele de pe Platformă relevante și adecvate pentru publicul nostru global, însă fără a limita libertatea de exprimare. Acestea vă arată cum gestionăm conținutul și securitatea online și cum luăm măsuri împotriva oricăror elemente inadecvate.

Prin acceptarea Termenilor noștri, sunteți de acord cu conținutul integral din toate cele trei documente. Dacă nu acceptați vreunul dintre acești Termeni, vă rugăm să nu folosiți Platforma noastră.

Toate aceste informații sunt importante deoarece (împreună cu e-mailul dumneavoastră de confirmare a rezervării și cu orice informații precontractuale furnizate înainte de efectuarea rezervării) prevăd termenii juridici în temeiul cărora Furnizorii de servicii își oferă Experiențele de călătorie prin Platforma noastră.

Dacă ceva nu merge bine cu Experiența dumneavoastră de călătorie, Secțiunea A16 din acești Termeni explică ce puteți face în această privință. Printre altele, ne puteți adresa o reclamație, vă puteți prezenta în instanță și (în anumite cazuri) puteți utiliza un serviciu de soluționare online a litigiilor.

Dacă doriți să contestați o decizie de moderare sau să raportați orice conținut de pe Platforma noastră, Standardele și îndrumările noastre privind conținutul explică cum o puteți face și cum gestionăm aceste solicitări.

Acest rezumat nu face parte din Termenii noștri și nu reprezintă un document juridic. Este doar o explicație simplă a Termenilor noștri. Vă recomandăm să citiți integral fiecare document. Unele dintre cuvintele din acest rezumat au semnificații specifice, așa că vă rugăm să consultați „dicționarul Booking.com” de la sfârșitul acestor Termeni.

A. Toate Experiențele de călătorie

A1. Definiții

1. Unele cuvinte de aici au semnificații specifice, așa că vă rugăm să consultați „dicționarul Booking.com” de la sfârșitul acestor Termeni.

A2. Despre acești termeni

1. Atunci când vă finalizați rezervarea, acceptați acești Termeni și orice alți termeni furnizați în timpul procesului de rezervare.

2. Dacă orice autoritate decide că unii dintre acești termeni sunt ilegali, ceilalți termeni vor continua să se aplice.

3. Acești Termeni sunt prezentați astfel:

  • Secțiunea A: Termeni generali pentru toate tipurile de Experiențe de călătorie.
  • Secțiunile de la B la F: Termeni particulari pentru un singur tip de Experiență de călătorie:

    • Secțiunea B: Cazări
    • Secțiunea C: Atracții
    • Secțiunea D: Închirieri auto
    • Secțiunea E: Zboruri
    • Secțiunea F: Transport public și privat
  • Dacă există vreo neconcordanță între termenii generali și cei particulari, se vor aplica termenii particulari.

4. Versiunea în limba engleză a acestor Termeni este versiunea originală. Dacă există orice litigiu cu privire la Termeni sau orice neconcordanță între versiunea în limba engleză a Termenilor și versiunea în altă limbă, se vor aplica Termenii astfel cum apar în limba engleză, cu excepția cazului în care legislația locală impune altceva. (Puteți schimba limba în partea de sus a acestei pagini.)

A3. Despre Booking.com

1. Atunci când rezervați o cazare, un zbor sau o atracție, Booking.com B.V. furnizează Platforma și este responsabilă pentru aceasta, dar nu pentru Experiența de călătorie în sine (secțiunea A4.3).

2. Atunci când rezervați o mașină de închiriat (pe Booking.com sau Rentalcars.com) sau un mijloc de transport public sau privat, Booking.com Transport Limited furnizează Platforma și este responsabilă pentru aceasta, dar nu și pentru Experiența de călătorie în sine (secțiunea A4.3).

3. Colaborăm cu societăți care furnizează servicii locale de asistență (spre exemplu, asistență clienți sau gestiunea contului). Aceste societăți nu:

  • controlează sau gestionează Platforma noastră
  • au propria Platformă
  • au nicio relație juridică sau contractuală cu dumnevoastră
  • furnizează Experiențe de călătorie
  • ne reprezintă sau încheie contracte sau acceptă documente juridice în numele nostru
  • funcționează ca „agenți de proces sau de servicii” pentru noi.

A4. Platforma noastră

1. Obținem informații de la Furnizorii de servicii și nu putem garanta exactitatea tuturor informațiilor, însă atunci când furnizăm Platforma noastră, manifestăm prudența rezonabilă și acționăm cu diligență profesională. Cu excepția cazului în care nu am procedat astfel sau am fost neglijenți, nu putem fi trași la răspundere pentru niciun fel de erori, întreruperi sau informații lipsă. Desigur, vom face tot ce ne stăm în putință să le corectăm/remediem de îndată ce aflăm.

2. Platforma noastră nu constituie o recomandare sau o aprobare cu privire la niciun Furnizor de servicii sau la produsele, serviciile, facilitățile, vehiculele acestuia etc.

3. Nu suntem parte în cadrul termenilor dintre dumneavoastră și Furnizorul de servicii. Furnizorul de servicii este unicul responsabil pentru Experiența de călătorie.

4. Ca să efectuați o rezervare, poate fi necesar să creați un Cont. Asigurați-vă că toate informațiile dumneavoastră (inclusiv datele de plată și de contact) sunt corecte și actualizate, altfel ați putea constata că nu puteți accesa Experiența/Experiențele de călătorie. Sunteți responsabil(ă) pentru orice se întâmplă cu Contul dumneavoastră, deci nu lăsați nicio altă persoană să-l utilizeze și păstrați secrete numele dumneavoastră de utilizator și parola.

5. Vă vom prezenta ofertele disponibile pentru dumneavoastră în (ceea ce credem noi că este) limba potrivită pentru dumneavoastră. Puteți schimba limba oricând doriți.

6. Dacă nu se indică altfel, trebuie să aveți cel puțin 18 ani pentru a utiliza Platforma.

A5. Valorile noastre

1. Aveți obligația:

  • de a respecta Valorile noastre
  • de a respecta întreaga legislație aplicabilă
  • de a coopera în cadrul oricăror verificări împotriva fraudei/a spălării de bani pe care trebuie să le efectuăm
  • de a nu utiliza Platforma pentru a crea neplăceri sau efectua rezervări false
  • de a utiliza Experiența de călătorie și/sau Platforma conform scopurilor prevăzute
  • de a nu crea neplăceri sau daune și de a nu vă comporta inadecvat față de personalul Furnizorului de servicii (sau față de oricine altcineva, de fapt).

A6. Experiența dumneavoastră cu Platforma noastră

1. Pe baza interacțiunii dumneavoastră cu Platforma noastră și a preferințelor dumneavoastră de personalizare (pe care le puteți accesa în setările contului dumneavoastră în secțiunea „Preferințe de personalizare”), putem activa caracteristici menite să vă facă experiența mai convenabilă și să vă oferim servicii personalizate (inclusiv mesaje de marketing personalizate) pentru a vă îmbunătăți experiența și pentru a vă facilita rezervarea Experienței de călătorie ideale.

2. Ne străduim întotdeauna să îmbunătățim experiența clienților noștri pe Booking.com. Ca atare, câteodată prezentăm designuri, formulări, produse ș.a. diferite persoanelor diferite, pentru a afla cum reacționează. Drept urmare, este posibil să nu găsiți unele servicii sau condiții când accesați Platforma noastră.

A7. Prețuri

1. Când efectuați o rezervare, sunteți de acord să plătiți costul Experienței de călătorie, inclusiv orice tarife și taxe care se pot aplica.

2. Este posibil ca unele dintre prețuri să fi fost rotunjite la cel mai apropiat număr întreg. Prețul pe care îl plătiți va fi bazat pe prețul inițial, „nerotunjit” (deși diferența reală va fi mică, oricum).

3. Erorile evidente și greșelile de tipar evidente nu au caracter obligatoriu. Spre exemplu: dacă rezervați o mașină premium sau o noapte într-un apartament de lux care a fost oferită din greșeală la prețul de 1 EUR, rezervarea dumneavoastră poate fi anulată, iar noi vă vom rambursa orice sumă pe care ați plătit-o. Vom elimina erorile evidente de stabilire a prețurilor de îndată ce luăm cunoștință.

4. Un preț tăiat indică prețul unei rezervări identice căreia nu i s-a aplicat reducerea de preț („identic” înseamnă aceleași date, aceleași politici, același nivel al calității cazării/vehiculului/clasei de călătorie etc.).

A8. Plată

1. Pentru anumite produse/servicii, Furnizorul de servicii va solicita o plată în avans și/sau o plată în timpul Experienței dumneavoastră de călătorie.

  • Dacă noi organizăm plata dumneavoastră, noi (sau, în anumite cazuri, afiliatul nostru) vom fi responsabili pentru gestionarea plății și asigurarea finalizării tranzacției dumneavoastră la Furnizorul nostru de servicii. În acest caz, plata dumneavoastră constituie lichidarea definitivă a prețului „datorat și plătibil”.
  • Dacă Furnizorul de servicii încasează suma de la dumneavoastră, acest lucru se va realiza personal, la începutul Experienței dumneavoastră de călătorie, însă este posibil (spre exemplu) ca debitarea cardului dumneavoastră de credit să aibă loc în momentul rezervării sau ca dumneavoastră să achitați în momentul check-outului de la Cazare. Acest lucru depinde de politica privind plata în avans a Furnizorului de servicii, astfel cum vă este comunicată în timpul procesului de rezervare.

2. Dacă Furnizorul de servicii solicită plata în avans, aceasta poate fi debitată sau preautorizată atunci când faceți rezervarea și poate fi nerambursabilă. Deci, înainte de a rezerva, consultați politica Furnizorului de servicii privind plățile în avans (disponibilă în timpul procesului de rezervare), politică pe care nu o influențăm și pentru care nu suntem responsabili. Acest lucru nu vă afectează drepturile dacă aveți probleme cu Experiența de călătorie; consultați „Ce trebuie să fac dacă ceva nu funcționează cum trebuie?” (A16).

3. Dacă metoda dumneavoastră de plată este într-o monedă* diferită de moneda plății, banca dumneavoastră sau furnizorul metodei de plată (sau furnizorii de servicii de plată ai acestora) vă poate (pot) percepe taxe suplimentare. De exemplu, acest lucru s-ar putea întâmpla dacă cardul dumneavoastră de credit este în euro, dar hotelul dumneavoastră vă taxează în dolari. Dacă se va întâmpla acest lucru, vă vom informa în timpul procesului de rezervare.

* Se referă la moneda implicită a metodei dumneavoastră de plată.

4. Dacă cunoașteți sau suspectați orice comportament fraudulos sau utilizare neautorizată a Metodei dumneavoastră de plată, contactați cât mai rapid furnizorul dumneavoastră de servicii de plată.

5. Dacă moneda selectată pe Platformă nu este aceeași ca moneda Furnizorului de servicii, putem:

  • afișa prețurile în moneda dumneavoastră
  • să vă oferim opțiunea de Plată în moneda dumneavoastră.

6. Plată în moneda dumneavoastră. Noi (și/sau unul dintre afiliații noștri) vă putem oferi posibilitatea de a plăti pentru rezervarea dumneavoastră în moneda dumneavoastră („moneda locală”), pe baza locației și/sau setărilor contului dumneavoastră – strict cu privire la acest serviciu, facem acest lucru ca mandant, și nu ca mandatar al Furnizorului de servicii. În cazul în care utilizați acest serviciu, conveniți asupra următorilor termeni, care sunt separați de contractul dumneavoastră cu Furnizorul de servicii referitor la Experiența dumneavoastră de călătorie. Furnizorul de servicii nu este implicat în prestarea serviciului „Plată în moneda dumneavoastră” și nu este parte la următorii termeni, care nu vă conferă drepturi suplimentare în temeiul contractului dumneavoastră cu Furnizorul de servicii. Dacă optați să plătiți în moneda Furnizorului de servicii, nu se aplică termenii de mai jos.

  • Pentru evitarea oricărui dubiu, atunci când utilizați serviciul „Plată în moneda dumneavoastră”, pur și simplu vă permitem să faceți plata în moneda dumneavoastră, asigurându-ne totodată că Furnizorul de servicii este plătit în moneda sa locală. Ca atare, nu efectuați plata într-o monedă și primiți altă monedă.
  • Dacă alegeți să utilizați „Plată în moneda dumneavoastră”, toate taxele și tarifele aplicate de noi pentru utilizarea serviciului „Plată în moneda dumneavoastră” fie (a) sunt incluse în cursul de schimb, fie (b) apar ca poziție separată (inclusă în prețul total afișat, acolo unde este cazul) în timpul procesului de finalizare a comenzii.
  • Cursul de schimb este determinat atunci când plata totală (sau plata totală estimată) este afișată în timpul procesului de plată. Acolo unde este cazul, prețul total afișat va fi suma pe care o vom încasa de la dumneavoastră. Cu toate acestea, anumite taxe și tarife care fac parte din prețul total afișat vor fi încasate direct de către Furnizorul de servicii. Într-un astfel de caz, vă vom informa în timpul procesului de finalizare a comenzii.
  • Dacă anulați o rezervare în orice perioadă de anulare permisă care se poate aplica, vă vom rambursa exact suma pe care v-am perceput-o inițial (inclusiv orice taxe aplicabile în legătură cu Serviciul „Plată în moneda dumneavoastră”).

7. După obținerea consimțământului dumneavoastră, vom stoca datele metodei dumneavoastră de plată pentru tranzacții viitoare.

A9. Politici

1. Atunci când efectuați o rezervare, acceptați politicile aplicabile, astfel cum sunt afișate în procesul de rezervare. Veți găsi politica de anulare și orice alte politici ale fiecărui Furnizor de servicii (cu privire la cerințele legate de vârstă, depozite de garanție/pentru daune, suplimente adiționale pentru rezervările de grup, paturi suplimentare, mic dejun, animale de companie, carduri acceptate etc.) pe Platforma noastră: pe paginile informative ale Furnizorului de servicii, în timpul procesului de rezervare, în textul scris în format mic și în e-mailul de confirmare sau pe bilet (dacă este cazul).

2. Dacă anulați o rezervare sau nu vă prezentați, orice taxă de anulare/neprezentare și orice rambursare vor depinde de politica Furnizorului de servicii privind anularea/neprezentarea.

3. Unele rezervări nu pot fi anulate gratis, iar altele pot fi anulate gratis doar până la un termen-limită.

4. Dacă rezervați o Experiență de călătorie plătind în avans (inclusiv toate componentele prețului și/sau un depozit pentru daune, dacă este cazul), Furnizorul de servicii poate anula rezervarea fără notificare dacă nu poate încasa soldul la data specificată. În cazul anulării de către Furnizor, orice plată nerambursabilă pe care ați efectuat-o va fi rambursată doar la latitudinea Furnizorului de servicii. Este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați că plata se finalizează la timp (că datele dumneavoastră bancare sau ale cardului dumneavoastră de debit sau de credit sunt corecte și că există fonduri suficiente în contul dumneavoastră).

5. Dacă nu credeți că veți sosi la timp, contactați Furnizorul de servicii și spuneți-i când preconizați că veți ajunge. Este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați că ajungeți la timp, iar dacă nu ajungeți, nu suntem responsabili pentru niciun cost asociat (de exemplu, anularea rezervării dumneavoastră sau orice taxe pe care Furnizorul de servicii le poate percepe).

6. În calitate de persoană care efectuează rezervarea, sunteți responsabil(ă) pentru acțiunile și comportamentul tuturor persoanelor din grup (în legătură cu Experiența de călătorie). De asemenea, sunteți responsabil(ă) pentru obținerea permisiunii acestora înainte de a ne furniza datele lor cu caracter personal.

A10. Confidențialitate și cookie-uri

1. Dacă rezervați o Experiență de călătorie, vă rugăm să consultați Declarația de confidențialitate și Declarația privind cookie-urile pentru mai multe informații privind confidențialitatea, cookie-urile, modul în care vă putem contacta și modul în care prelucrăm datele cu caracter personal.

A11. Solicitări privind accesibilitatea

1. Dacă aveți orice solicitări privind accesibilitatea:

  • despre Platforma și/sau serviciile noastre, contactați echipa noastră de la Serviciul Clienți
  • despre Experiența dumneavoastră de călătorie (acces pentru fotoliu rulant, căzi pentru persoane cu dizabilități etc.), contactați Furnizorul de servicii sau aeroportul, gara etc.

A12. Asigurare

1. Dacă ați achiziționat o poliță de asigurare prin Platforma noastră, consultați documentul (documentele) poliței pentru a citi termenii și informațiile suplimentare. Acești Termeni nu se aplică asigurărilor.

A13. Genius

1. Tariful Genius este un tarif redus oferit de Furnizorii de servicii participanți sau finanțat de Booking.com pentru anumite produse/servicii.

2. Tarifele Genius sunt dedicate membrilor programului Genius al Booking.com. Nu există taxe de participare și este ușor să deveniți membru: pur și simplu creați un Cont. Statutul de membru și tarifele sunt netransferabile. Statutul de membru este asociat unui cont specific. Statutul de membru poate fi asociat și cu campanii sau stimulente specifice.

3. Există diferite „niveluri Genius” bazate pe numărul de rezervări finalizate într-o anumită perioadă pentru orice verticală oferită de program. Fiecare nivel oferă diferite recompense de călătorie. Pentru a ajunge la nivelul 2, utilizatorul trebuie să finalizeze 5 rezervări în decurs de 2 ani. Pentru a ajunge la nivelul 3, utilizatorul trebuie să finalizeze 15 rezervări în decurs de 2 ani.

4. Următoarele tipuri de rezervări efectuate prin Booking.com sunt excluse din programul Genius: croaziere, asigurări, transport public și opțiuni gratuite. Orice achiziții suplimentare, cum ar fi upgrade-uri de cameră pentru sejururi, scaune pentru copii pentru mașini închiriate și bagaje suplimentare pentru zboruri, nu vor beneficia de reduceri Genius.

5. Putem modifica orice caracteristică a programului Genius, inclusiv nivelurile statutului de membru, tipurile de rezervări eligibile pentru progres și modul în care este structurat programul.

6. Pentru a asigura un program echitabil și sigur, putem investiga cazurile de fraudă, utilizare abuzivă sau abuz. Acest lucru poate duce la anularea statutului de membru și la pierderea recompenselor câștigate.

7. Pentru informații suplimentare, accesați https://www.booking.com/genius.html.

A14. Recompense, Credit de călătorie și Portofel

1. Vă putem emite Recompense la latitudinea noastră și sub rezerva (a) termenilor secțiunii de față, A14, și (b) a oricăror Criterii pentru recompensa individuală aplicabile. Dacă facem o eroare materială (i) la calcularea Recompenselor dumneavoastră sau (ii) la conversia monedelor aferente Recompenselor dumneavoastră, putem modifica sau corecta întotdeauna orice solduri prezentate.

2. Cum să obțineți Recompense. De exemplu, puteți câștiga și primi o Recompensă rezervând și finalizând sejururi de Cazare la Furnizorii de servicii participanți sau efectuând un anumit număr de Rezervări eligibile într-o perioadă de timp dată. Rețineți că valoarea/cantitatea Recompenselor câștigate va depinde de fiecare campanie promoțională. Vom furniza detalii despre câștigarea/cheltuirea unei Recompense atunci când aceasta devine disponibilă în vederea câștigării și/sau cheltuirii.

3. Unde găsiți Recompensele dumneavoastră. Dacă și când primiți orice Recompense, veți putea să le gestionați și să le cheltuiți din Portofel, care este creat automat atunci când creați un Cont verificat. Veți găsi Portofelul în meniul Contului dumneavoastră și trebuie să fiți autentificat(ă) în Contul dumneavoastră pentru a-l accesa. Dacă trebuie să faceți ceva anume pentru a primi o Recompensă, vă vom spune cum trebuie să procedați (prin notificări în Cont, notificări push și/sau e-mailuri). Odată ce aveți Recompense în Portofel, vom furniza orice termeni și condiții ce țin de cheltuirea lor.

4. Tipuri de Recompense. Deși acordăm doar (a) Credit și (b) vouchere în Portofelul dumneavoastră, Portofelul vă poate ajuta și să monitorizați procesarea (c) altor tipuri de Recompense (de exemplu, Cashback pe Cardul de credit) primite de la noi. Vă vom spune ce trebuie să știți despre primirea fiecărei Recompense în momentul potrivit.

5. Cum să obțineți Credit de călătorie. De obicei, Creditul de călătorie este emis ca urmare a obținerii unei Recompense, însă putem emite Credit de călătorie și din alte motive.

6. Unde găsiți Creditul dumneavoastră de călătorie. Recompensele dumneavoastră sunt întotdeauna stocate în Portofel până când sunt cheltuite. Soldul Portofelului dumneavoastră va indica cuantumul stocat care poate fi cheltuit pe Rezervările eligibile. De asemenea, veți putea accesa informații detaliate, cum ar fi când ați câștigat Recompensele, când au fost acordate și când vor expira. Dacă aveți dreptul la Credit în numerar, veți afla și cum să îl transferați pe un card de credit sau de debit (emis sub anumite mărci).

7. Tipuri de Credit de călătorie. Fiecare tip de Recompensă are propriul set de condiții de cheltuire și/sau utilizare. În general, toate Recompensele pot fi cheltuite doar pe Experiențe de călătorie care acceptă plăți cu Portofelul. Creditul de călătorie poate fi cheltuit pe diferite rezervări, dar voucherele pot fi cheltuite doar pe rezervările specific menționate în termenii și condițiile fiecărui voucher. Creditul în numerar poate fi cheltuit, de asemenea, precum Creditul de călătorie sau poate fi transferat pe un card de credit sau de debit (emis sub anumite mărci).

Ne rezervăm dreptul de a verifica orice conturi din programul „Recompense și Portofel” oricând și fără vreo notificare către Membru, pentru a asigura conformitatea cu programul „Recompense și Portofel” sau pentru a investiga o (pretinsă) fraudă sau utilizare abuzivă.

Recompense: eligibilitate

8. Pentru a putea să primiți orice tip de Recompense de la noi, este obligatoriu, în momentul îndeplinirii condițiilor și cheltuirii, ca dumneavoastră:

  • să aveți un Cont verificat la noi
  • să aveți vârsta de cel puțin 18 ani
  • să îndepliniți Criteriile pentru recompensa individuală
  • să nu încălcați Termenii Recompenselor și Portofelului și
  • să aveți un card de credit valabil, dacă trebuie să îndepliniți condițiile pentru Recompense sub forma cashbackului pe card de credit.

9. Atunci când o Recompensă este disponibilă în vederea câștigării, Criteriile pentru recompensa individuală explică cum (și dacă) puteți îndeplini condițiile pentru a o primi. Este posibil ca aceste criterii să conțină și să nu se limiteze la:

  • restricții de timp (de exemplu, oferte cu date de expirare)
  • restricții privind platforma (de exemplu, coduri promoționale care pot fi utilizate doar în aplicația noastră)
  • restricții privind serviciile de Cazare (de exemplu, oferte care pot fi utilizate doar cu anumiți Furnizori de servicii)
  • o sumă minimă care trebuie cheltuită (de exemplu, o Recompensă pe care o veți câștiga doar atunci când cheltuiți cel puțin o anumită sumă pe o Rezervare) și
  • o valoare maximă a Recompensei (atât în cazul Recompenselor monetare, cât și în cazul celor nemonetare).

10. Recompensele nu pot fi vândute, grevate cu sarcini sau transferate în niciun mod către un terț. În cazul decesului titularului unui Cont, Contul acestuia va fi închis, iar orice Recompense care sunt în așteptare sau disponibile în vederea cheltuirii în Portofel vor fi anulate.

Recompense: Credit și vouchere

11. Puteți cheltui orice sumă de Credit de călătorie și/sau Credit în numerar de care dispuneți pentru a compensa costul unei Rezervări eligibile pe Platformele participante (de exemplu, www.booking.com sau website-ul unei Societăți din cadrul grupului). Totuși, puteți cheltui doar un voucher pentru fiecare rezervare, iar dacă aveți mai multe vouchere în Portofel, valoarea acestora nu poate fi cumulată pentru a fi cheltuită pe o Rezervare.

12. Dacă acea rezervare costă mai puțin decât aveți în Recompense, Recompensele necheltuite vor rămâne disponibile pentru a fi cheltuite în Portofelul dumneavoastră până la expirare, dacă nu se prevede altfel în termenii și condițiile fiecărei Recompense.

13. Dacă Experiența dumneavoastră de călătorie costă mai mult decât aveți în Recompensele dumneavoastră, aveți obligația de a plăti restul sumei folosind o altă Metodă de plată. Dacă nu faceți acest lucru la timp, rezervarea dumneavoastră poate fi anulată, iar Recompensele dumneavoastră vă vor fi rambursate în Portofel conform termenilor și condițiilor Recompensei inițiale, inclusiv conform datelor de expirare.

14. Puteți cheltui atât Credit de călătorie, cât și vouchere în același timp pentru orice rezervări eligibile. Ne străduim să vă oferim posibilități de economisire maxime, dar este responsabilitatea dumneavoastră exclusivă să gestionați modul în care sunt cheltuite Recompensele. Dacă aveți mai multe Recompense de același tip, Recompensa cu data expirării cea mai apropiată va fi selectată implicit, în timpul confirmării plății, în vederea cheltuirii. Deși nu puteți alege să cheltuiți primele sume ale Creditului cu date de expirare mai târzii, puteți alege voucherul pe care preferați să-l cheltuiți primul.

15. Dacă anulați o Experiență de călătorie pe care ați plătit-o deja (parțial sau integral) folosind Recompense, politica de anulare a Furnizorului de servicii va stabili dacă banii și/sau Recompensele dumneavoastră se rambursează sau nu. Echipa noastră de la Serviciul Clienți va putea să ramburseze orice Recompense la care puteți fi îndreptățit(ă).

16. Puteți transfera Credit în numerar (dar nu și Credit de călătorie) pe un card de credit sau de debit emis sub anumite mărci.

17. Moneda implicită a Portofelului dumneavoastră este stabilită în funcție de locația sau reședința dumneavoastră sau este o altă monedă pe care o putem alege. Dacă obțineți orice Recompense într-o monedă diferită, le vom converti în moneda implicită a Portofelului dumneavoastră sau în altă monedă pe care o putem alege, folosind Cursul nostru de conversie valutară.

18. Dacă o Recompensă a fost emisă deoarece ați rezervat o Experiență de călătorie, orice Recompense asociate care nu au fost utilizate vor fi șterse din Portofelul dumneavoastră dacă respectiva Experiență de călătorie este anulată.

19. Ne rezervăm dreptul de a anula, fără notificare, orice Recompensă care a fost obținută prin fraudă sau utilizare abuzivă.

20. Dacă credeți că nu ați primit o Recompensă pe care ar fi trebuit s-o fi primit, contactați echipa noastră de la Serviciul Clienți în cel mult 12 luni de la efectuarea acțiunii despre care credeți că v-a îndreptățit la respectiva Recompensă. Furnizați orice documentație justificativă de care dispuneți. Dacă nu procedați astfel în termen de 12 luni, veți fi automat ineligibil(ă) pentru obținerea Recompensei și nu o veți putea revendica.

21. Valabilitatea tuturor Creditelor de călătorie poate fi găsită în activitatea din Recompense și Portofel din Portofelul dumneavoastră. Dacă aveți orice Recompense care pot expira în curând, putem opta să vă notificăm prin e-mailuri și notificări push.

Pentru anumite produse/servicii, Furnizorul de servicii va solicita o Plată în avans și/sau o plată percepută în timpul Experienței dumneavoastră de călătorie. Rețineți că dacă sunt implicate plăți din Portofel (de exemplu, atunci când alegeți să plătiți mai târziu o Rezervare de Cazare), vă vom debita Portofelul cu Recompensele selectate în timpul confirmării rezervării, astfel că Recompensele dumneavoastră vor fi cheltuite imediat, iar orice sumă rămasă va fi debitată conform politicii de plată aferente rezervării dumneavoastră.

Portofel

22. Toate datele, inclusiv datele personale, vor fi prelucrate în conformitate cu Declarația noastră de confidențialitate și cu legile și reglementările aplicabile privind protecția datelor. Aceste date vor fi partajate cu Societățile din cadrul grupului sau cu Furnizorii de servicii, astfel cum impune programul Portofel. Recompensele pierdute, furate sau expirate nu vor fi înlocuite.

23. Obligațiile dumneavoastră:

  • Aveți responsabilitatea de a vă asigura că toate informațiile sunt (și rămân) corecte, complete și actualizate
  • Dacă vă solicităm dovada documentului de identitate, trebuie să o furnizați în termen de 30 de zile
  • Aveți responsabilitatea de a păstra datele de autentificare în Contul dumneavoastră în condiții sigure și securizate, pentru a vă proteja Portofelul.

24. Dacă nu respectați regulile din această secțiune, vă putem suspenda sau anula automat Portofelul.

25. Nu aveți dreptul de a vă utiliza Portofelul sau Recompensele în nicio modalitate înșelătoare, injustă, dăunătoare sau ilegală.

26. Putem utiliza integral sau parțial Recompensele dumneavoastră pentru a compensa sau a lichida orice pretenție pe care noi (sau o Societate din cadrul grupului) o avem față de dumneavoastră. Putem face acest lucru oricând și fără notificare prealabilă.

27. Putem modifica, suspenda sau înceta orice aspect al programului Portofel sau Recompense. În special, am putea modifica:

  • acești termeni privind Recompensele și Portofelul
  • criteriile de eligibilitate
  • ce Recompense furnizăm

28. Vom depune eforturi rezonabile să vă notificăm în prealabil dacă efectuăm orice modificări sau dacă încetăm cu totul să furnizăm serviciul Portofel.

29. Dacă încetăm să furnizăm serviciul Portofel, toate Recompensele care nu au expirat vor fi valabile timp de încă 12 luni.

A15. Drepturi de proprietate intelectuală

1. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, toate drepturile asupra Platformei noastre (tehnologie, conținut, mărci comerciale, aspect și funcționalitate etc.) sunt proprietatea Booking.com (sau a licențiatorilor acesteia), iar prin utilizarea Platformei noastre, sunteți de acord că o veți utiliza doar conform destinației sale și respectând cerințele prevăzute în paragrafele A15.2 și A15.3.

2. Nu aveți permisiunea de a monitoriza, copia, extrage date, descărca, reproduce sau utiliza în alt mod orice lucru de pe Platforma noastră în orice scop comercial fără permisiunea scrisă a Booking.com sau a licențiatorilor acesteia.

3. Suntem foarte atenți la fiecare vizită de pe Platforma noastră și vom bloca orice persoană (și orice sistem automatizat) despre care suspectăm că:

  • efectuează căutări excesive
  • utilizează orice dispozitiv sau software pentru a colecta prețuri sau alte informații
  • desfășoară orice activitate despre care considerăm că aplică o presiune nejustificată asupra Platformei noastre.

4. Prin încărcarea unei evaluări/imagini pe Platforma noastră, confirmați faptul că aceasta îndeplinește Standardele și îndrumările noastre privind conținutul și că:

  • este veridică (de exemplu, nu ați modificat imaginea sau nu ați încărcat o imagine a unei alte proprietăți)
  • nu conține viruși
  • aveți permisiunea de a o partaja cu noi
  • dețineți (sau vi se permite să utilizați) orice drepturi de proprietate intelectuală pe care le conține
  • avem permisiunea de a o utiliza pe Platforma noastră și în orice alte scopuri comerciale (inclusiv marketing și publicitate), pe orice suporturi, la nivel global, cu excepția cazului în care ne solicitați să încetăm utilizarea acesteia
  • nu încalcă drepturile altor persoane la viață privată
  • acceptați responsabilitatea deplină pentru orice acțiuni în justiție împotriva Booking.com în legătură cu aceasta.

5. Ca să clarificăm, nu suntem responsabili și răspunzători pentru nicio imagine încărcată pe Platforma noastră, avem permisiunea de a înlătura orice imagine la latitudinea noastră (de exemplu, dacă constatăm că o imagine nu îndeplinește criteriile).

A16. Ce trebuie să fac dacă ceva nu funcționează cum trebuie?

1. Dacă aveți o întrebare sau o reclamație, contactați echipa noastră de la Serviciul Clienți. Puteți face acest lucru trimițând o scrisoare la adresa noastră poștală (Postbus 1639, 1000 BP, Țările de Jos) sau prin intermediul Centrului nostru de asistență, unde veți găsi și întrebări frecvente utile, sunându-ne la numerele noastre de telefon sau trimițându-ne un mesaj. Ne puteți ajuta să vă ajutăm cât mai repede posibil furnizându-ne, dacă se poate:

  • numărul de confirmare a rezervării, datele dumneavoastră de contact, codul PIN al rezervării și adresa de e-mail pe care ați folosit-o atunci când ați făcut rezervarea (dacă aveți una)
  • un rezumat al problemei, inclusiv modul în care ați dori să vă ajutăm
  • orice documente justificative (extras bancar, imagini, chitanțe etc.)

2. Toate solicitările și reclamațiile sunt înregistrate într-un mod identificabil, permițându-vă să urmăriți cu ușurință statusul acestora. Cele mai urgente sunt tratate cu maximă prioritate.

3. Dacă aveți reședința în Spațiul Economic European și nu sunteți mulțumit(ă) de modul în care gestionăm reclamația dumneavoastră, este posibil să puteți formula o reclamație prin platforma de soluționare online a litigiilor (ODR/Online Dispute Resolution) pusă la dispoziție de Comisia Europeană (ec.europa.eu/odr). Depinde de obiectul reclamației dumneavoastră:

  • dacă se referea la o cazare, un zbor sau o atracție, puteți utiliza respectiva platformă ODR
  • dacă se referea la transportul terestru, nu puteți (deoarece transportul terestru este rezervat prin Booking.com Transport Limited, iar Regatul Unit a ieșit din UE).

Vă rugăm să rețineți că nu veți mai putea trimite nicio reclamație nouă prin intermediul ODR începând cu data de 20 martie 2025, dată la care serviciul ODR va fi întrerupt. Pentru mai multe informații privind întreruperea ODR, vă rugăm să consultați website-ul Comisiei Europene.

4. Dacă aveți reședința în Republica Cehă și nu sunteți mulțumit(ă) de modul în care gestionăm reclamația dumneavoastră, puteți formula o reclamație la Autoritatea Cehă de Inspecții în Comerț - Inspectoratul Central, Departamentul de Soluționare Alternativă a Litigiilor (ADR), având sediul social la adresa Štěpánská 15, Praga 2, cod poștal: 120 00, e-mail: adr@coi.cz, https://www.coi.cz/informace-o-adr/.

5. Dacă aveți reședința în Brazilia și nu sunteți mulțumit(ă) de modul în care gestionăm reclamația dumneavoastră, puteți formula o reclamație prin Platforma Federală Braziliană de Soluționare a Litigiilor Consumatorilor (consumidor.gov.br/).

6. Încercăm să rezolvăm contestațiile direct cu dumneavoastră. În plus, dacă vă aflați în Uniunea Europeană și am aplicat „acțiuni privind conținutul” conținutului sau contului dumneavoastră, conform descrierii din Standarde și îndrumări privind conținutul, puteți face o contestație prin intermediul unui furnizor de soluționare extrajudiciară a litigiilor. Dacă doriți să faceți acest lucru, vă rugăm să consultați o listă a acestor furnizori și să vizitați website-ul fiecărui furnizor pentru mai multe informații despre modul în care funcționează procesul acestora. Deciziile lor nu sunt obligatorii pentru noi. În caz contrar, nu suntem obligați să ne supunem niciunei proceduri alternative de soluționare a litigiilor gestionate de furnizori independenți.

7. De asemenea, aveți dreptul de a iniția proceduri judiciare la orice instanță competentă – pentru detalii, consultați secțiunea „Legislația aplicabilă și instanța competentă” (A20).

A17. Comunicarea cu Furnizorul de servicii

1. Este posibil să vă ajutăm să comunicați cu Furnizorul dumneavoastră de servicii, însă asta nu înseamnă că ne asumăm responsabilitatea pentru Experiența de călătorie sau pentru ce face/nu face Furnizorul de servicii. Nu putem garanta că Furnizorul de servicii va citi ce primește de la dumneavoastră sau că va face ceea ce-i cereți. Faptul în sine că îl contactați sau că acesta vă contactează nu înseamnă că aveți un temei pentru o acțiune în justiție. Dacă aveți nevoie de asistență, contactați-ne prin intermediul Centrului nostru de asistență.

A18. Măsuri împotriva comportamentului inacceptabil

1. Dacă încălcați acești Termeni (inclusiv valorile noastre și Standardele și îndrumările noastre privind conținutul) sau nu respectați legile sau reglementările aplicabile, avem dreptul de a:

  • vă împiedica să faceți rezervări,
  • anula orice rezervări pe care le-ați efectuat deja,
  • vă opri din utilizarea:

    • Platformei noastre,
    • Serviciului nostru de clienți,
    • Contului dumneavoastră.

2. Dacă anulăm o rezervare ca urmare a acestui fapt, este posibil (în funcție de circumstanțe) să nu aveți dreptul la o rambursare. Vă putem informa cu privire la motivul anulării rezervării dumneavoastră, cu excepția cazului în care informarea dumneavoastră (a) ar fi contrară legislației aplicabile și/sau (b) ar împiedica sau obstrucționa detectarea sau prevenirea fraudei sau a altor activități ilegale. Dacă credeți că v-am anulat în mod incorect rezervarea, contactați echipa noastră de la Serviciul Clienți.

A19. Limitarea răspunderii

1. Nicio prevedere din acești Termeni nu va limita răspunderea noastră (sau a Furnizorului de servicii) (i) pentru neglijența noastră (sau a lui) care a dus la deces sau prejudicii personale; (ii) în caz de fraudă sau înșelăciune în convenții; (iii) cu privire la neglijența gravă sau comportamentul neadecvat intenționat; sau (iv) dacă respectiva răspundere nu poate fi altfel limitată sau exclusă legal.

2. Dacă încălcați acești Termeni și/sau termenii Furnizorului de servicii, nu vom fi răspunzători pentru costurile suportate de dumneavoastră ca urmare a acestui fapt.

3. Nu suntem răspunzători pentru:

  • orice pierderi sau daune care nu au fost previzibile în mod rezonabil atunci când ați făcut rezervarea sau când ați acceptat în alt mod acești Termeni; sau
  • niciun eveniment care era în mod rezonabil independent de voința noastră,
  • greșeli din adrese de e-mail, numere de telefon sau numere ale cardurilor de credit (cu excepția cazului în care este vina noastră).

4. Nu facem nicio promisiune cu privire la produsele și serviciile Furnizorului de servicii, altele decât cele menționate în mod expres în acești Termeni, de exemplu, în secțiunea A4.

5. În măsura permisă de lege, noi (sau orice Furnizor de servicii) vom fi răspunzători cel mult pentru pierderile sau daunele previzibile în mod rezonabil în legătură cu Rezervarea (Rezervările) dumneavoastră (fie că este vorba de un eveniment sau de o serie de evenimente conexe).

6. Ca să fie clar, acești Termeni se încheie între dumneavoastră și noi. Nicio prevedere din acești Termeni nu-i va conferi niciun fel de drepturi unui alt terț în afară de Furnizorul de servicii.

7. Este posibil să fiți protejat(ă) prin legi și reglementări obligatorii privind protecția consumatorilor, care vă garantează drepturi care nu pot fi anulate de termenii niciunei societăți. Dacă există orice neconcordanță între respectivele legi și reglementări și acești Termeni, respectivele legi și reglementări obligatorii privind protecția consumatorilor vor prevala.

A20. Legislația aplicabilă și instanța competentă

1. Acești Termeni sunt reglementați de legislația neerlandeză (în cazul cazărilor, zborurilor sau atracțiilor) sau de legislația engleză (în cazul închirierilor auto și transportului public/privat). De asemenea, puteți invoca legislația dumneavoastră națională privind protecția consumatorilor dacă sunteți un consumator care locuiește într-o țară din Spațiul Economic European (SEE), Regatul Unit sau Elveția („Europa”).

Dacă sunteți un consumator care locuiește în afara Europei, în măsura permisă de legislația locală obligatorie (privind protecția consumatorilor), acești Termeni sunt reglementați de legislația neerlandeză (în cazul cazărilor, zborurilor sau atracțiilor) sau de legislația engleză (în cazul închirierilor auto și transportului public/privat).

2. Dacă sunteți un consumator care locuiește în Europa (conform definiției anterioare):

  • Puteți iniția o acțiune în justiție împotriva noastră:

    • în instanțele țării în care locuiți sau
    • în instanțele din Amsterdam (în cazul cazărilor, zborurilor sau atracțiilor) sau din Anglia și Țara Galilor (în cazul închirierilor auto și transportului public/privat).
  • Noi putem iniția o acțiune în justiție împotriva dumneavoastră în instanțele din țara în care locuiți.

Dacă sunteți un consumator care locuiește în afara Europei, în măsura permisă de legislația locală obligatorie (privind protecția consumatorilor), orice litigiu va fi înaintat exclusiv instanței din Amsterdam (în cazul cazărilor, zborurilor sau atracțiilor) sau din Anglia și Țara Galilor (în cazul închirierilor auto și transportului public/privat).

A21. Servicii turistice corelate

1. Dacă:

  • după selectarea și plătirea unui serviciu de călătorie, rezervați servicii de călătorie suplimentare pentru călătoria sau vacanța dumneavoastră în timpul aceleiași vizite pe Platformă; sau
  • rezervați servicii de călătorie suplimentare pentru călătoria sau vacanța dumneavoastră prin intermediul unui link pe care vi-l furnizăm în cel mult 24 de ore de la primirea confirmării rezervării dumneavoastră inițiale la noi,

NU veți beneficia de drepturile care se aplică pachetelor în temeiul Directivei UE 2015/2302 sau al Reglementărilor din 2018 din Regatul Unit privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile turistice corelate (împreună, „Cerințele privind pachetele de servicii de călătorie”). Prin urmare, nu vom fi responsabili pentru prestarea corespunzătoare a acelor servicii de călătorie. În cazul unor probleme, contactați Furnizorul de servicii relevant.

2. În oricare dintre aceste cazuri, dacă vă aflați în Regatul Unit sau într-o țară din UE atunci când rezervați servicii suplimentare conform descrierii anterioare, serviciile de călătorie vor deveni parte a unui Serviciu turistic corelat și nu a unui pachet. În acest caz, Booking.com dispune, în conformitate cu legislația UE și a Regatului Unit, de protecție pentru a vă rambursa plățile către Booking.com pentru serviciile neexecutate din cauza insolvenței Booking.com. Această protecție este extinsă la tranzacțiile efectuate în Spațiul Economic European (SEE) și Elveția. Vă rugăm să rețineți că astfel nu se oferă o rambursare în cazul insolvenței Furnizorului de servicii relevant.

3. Booking.com a obținut protecție în caz de insolvență prin intermediul unei garanții bancare acordate de Deutsche Bank, administrată de Sedgwick International UK, pentru orice sume plătite direct către Booking.com de clienți în temeiul Directivei UE 2015/2302.

4. Călătorii care au achiziționat un Serviciu turistic corelat în UE în temeiul Directivei (UE) 2015/2302 pot contacta:

Sedgwick International UK

60 Fenchurch Street, Londra EC3M 4AD

Regatul Unit

tel. +44 207 530 0600, e-mail: helpline@uk.sedgwick.com

Numai în cazul în care serviciile sunt refuzate din cauza insolvenței Booking.com.

5. Booking.com a contractat protecție în caz de insolvență prin intermediul unor polițe de asigurare cu Arcus Solutions, subscrise de Accelerant Insurance Europe SA și cu Travel & General Insurance Services Limited, subscrise de Accelerant Insurance Europe SA pentru orice sume plătite direct către Booking.com de către călători în conformitate cu Reglementările din 2018 din Regatul Unit privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile turistice corelate.

6. Călătorii care au achiziționat Servicii turistice corelate în Regatul Unit în conformitate cu Reglementările din 2018 din Regatul Unit privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile turistice corelate pot contacta:

Travel & General Insurance Services Limited

69 Leadenhall Street, Londra EC3A 2BG

Regatul Unit

Tel. +44 (0) 1702 811397

sau

Arcus Solutions

3 Cours Charlemagne, Lyon 69002

Franța

Tel. +44 (0) 1702 811397

Numai în cazul în care serviciile sunt refuzate din cauza insolvenței Booking.com.

7. Notă: Această protecție în caz de insolvență nu acoperă contractele încheiate cu alte părți în afară de Booking.com, acestea putând fi executate în pofida insolvenței Booking.com.

8. Consultați Directiva (UE) 2015/2302, astfel cum a fost transpusă în legislația națională din Uniunea Europeană sau din Regatul Unit.

9. Dacă rezervați un serviciu de călătorie și vă aflați în teritoriile franceze la momentul rezervării, Booking.com dispune de protecție pentru a vă rambursa plățile către Booking.com pentru serviciile neexecutate din cauza insolvenței noastre.

A22. Clauza privind modificările

1. Putem modifica acești Termeni. În cazul în care respectivele modificări sunt semnificative, vă vom informa înainte ca acestea să intre în vigoare, cu excepția cazului în care modificările sunt impuse de legislația aplicabilă.

2. Dacă nu acceptați modificările, nu utilizați Platforma noastră.

3. În caz contrar, faptul că continuați să utilizați Platforma noastră după data intrării în vigoare a modificărilor propuse va constitui acceptarea de către dumneavoastră a acestor Termeni revizuiți.

4. Orice rezervări existente vor continua să fie reglementate de Termenii care se aplicau în momentul efectuării rezervării.

B. Unități de cazare

B1. Domeniul de aplicare al acestei secțiuni

1. Această secțiune conține termenii particulari pentru produsele și serviciile ce țin de Cazări. Această secțiune se aplică împreună cu secțiunea A (care se aplică tuturor Experiențelor de călătorie).

B2. Relația contractuală

1. Atunci când efectuați (sau solicitați) o rezervare, o faceți direct la Furnizorul de servicii – noi nu suntem o „parte contractuală”.

2. Booking.com B.V. deține și operează Platforma.

3. Platforma noastră prezintă doar Unitățile de cazare care au o relație contractuală cu noi (în unele cazuri, printr-o societate parteneră – consultați „Oferta partener” din punctul B7.2) sau cu Partenerii noștri de conectivitate și nu prezintă neapărat toate produsele sau serviciile acestora.

4. Informațiile despre Furnizorii de servicii (de exemplu, facilități, regulile casei și măsuri de sustenabilitate) și Experiențele lor de călătorie (de exemplu, prețuri, disponibilitate și politici de anulare) se bazează pe ceea ce ne furnizează aceștia.

B3. Ce vom face

1. Furnizăm Platforma pe care Furnizorii de servicii își pot promova și vinde Unitățile de cazare și unde dumneavoastră le puteți căuta, compara și rezerva. Oferim o experiență personalizată pe baza modului în care utilizați Platforma noastră (inclusiv ce ne comunicați), astfel încât să vă rezervați Unitatea de cazare ideală la noi. Platforma noastră vă permite să descoperiți Unități de cazare din întreaga lume, iar rezultatele pe care le furnizăm în căutări vă permit să găsiți ușor Unitatea de cazare potrivită pentru dumneavoastră.

2. După ce v-ați rezervat Unitatea de cazare, vă confirmăm atât dumneavoastră, cât și Furnizorului de servicii detaliile rezervării dumneavoastră, inclusiv numele oaspetelui (oaspeților).

3. În funcție de termenii rezervării dumneavoastră, este posibil să o puteți modifica sau anula, dacă doriți. Contactați-ne folosind Centrul de asistență (disponibil non-stop) dacă aveți nevoie de asistență în orice privință.

B4. Ce trebuie să faceți

1. Completați corect toate datele dumneavoastră de contact, astfel încât noi și/sau Furnizorul de servicii să vă putem furniza informații despre rezervarea dumneavoastră și, dacă este necesar, să vă putem contacta.

2. Citiți cu atenție acești Termeni și termenii afișați în timpul procesului de rezervare.

3. Aveți grijă de Cazare și de mobila, obiectele fixe, aparatele electronice și alte conținuturi și lăsați lucrurile în aceeași stare în care erau când ați ajuns acolo. Dacă există defecțiuni, daune sau pierderi, asigurați-vă că le raportați la personalul de la fața locului (cât mai curând cu putință și cu siguranță înainte de a face check-outul).

4. Mențineți securitatea Cazării și a conținutului acesteia în timpul sejurului dumneavoastră. Prin urmare, spre exemplu, nu lăsați ușile sau ferestrele descuiate.

B5. Prețul și plata

1. Verificați „Prețuri” (A7) și „Plată” (A8).

B6. Modificări, anulări și rambursări

1. Verificați „Politici” (A9).

B7. Ce altceva mai trebuie să știți?

Echivalăm prețurile

1. Vrem ca dumneavoastră să obțineți cel mai bun preț posibil de fiecare dată. Dacă, după ce ați rezervat Unitatea de cazare la noi, veți găsi aceeași cazare (cu aceleași condiții) la un preț mai mic pe un alt website, ne angajăm să vă rambursăm diferența. Nu uitați să ne contactați după efectuarea rezervării. În cazul în care trimiteți o solicitare în cadrul programului Echivalăm prețurile prin e-mail, va trebui să ne furnizați o captură de ecran și un link către cealaltă ofertă. Puteți, de asemenea, să înaintați o solicitare în cadrul programului Echivalăm prețurile direct prin telefon, contactând Serviciul nostru pentru clienți. În orice caz, cealaltă ofertă trebuie să fie online și disponibilă atunci când verificăm.

Listă de verificare pentru Echivalăm prețurile

  • Cealaltă ofertă trebuie să fie pentru aceeași proprietate și același tip de unitate de cazare.
  • Cealaltă ofertă trebuie să fie pentru aceleași date de check-in și check-out.
  • Cealaltă ofertă trebuie să aibă aceeași politică și aceleași condiții de anulare.
  • Cealaltă ofertă trebuie să fie pentru același număr de ocupanți.
  • Cealaltă ofertă trebuie să aibă același supliment/plan de mese.
  • Cea mai bună ofertă trebuie să fie în moneda locală a proprietății.

Când nu puteți depune o solicitare?

  • Dacă cealaltă ofertă se află pe un website care nu dezvăluie proprietatea sau tipul de cazare în care veți sta decât după rezervare.
  • Dacă cealaltă ofertă este disponibilă pe un website opac, suspect și/sau susceptibil de a fi fraudulos.
  • Dacă cealaltă ofertă face parte dintr-un program de fidelizare sau de recompense, în care prețul este redus de proprietate sau de website pentru acțiuni precum afaceri repetate, autentificare, utilizarea unui cod promoțional, recomandarea altor persoane sau orice altă acțiune care reduce prețul inițial.
  • Dacă rezervarea dumneavoastră curentă pe Booking.com este o „Ofertă partener” (acestea sunt etichetate ca atare pe platforma noastră și sunt furnizate de companii partenere) sau dacă comparați cealaltă ofertă cu o „Ofertă partener” de pe platforma noastră.
  • Dacă vă anulați rezervarea.
  • Dacă rezervați o proprietate cu o singură unitate, care prin natura sa nu poate fi disponibilă în altă parte.
  • Booking.com își rezervă dreptul de a lua decizia exclusivă cu privire la eligibilitatea unui client de a beneficia de echivalarea prețului.

Ați găsit rezervarea mai ieftină în altă parte?

  1. Căutați „Ați găsit această cameră mai ieftină în altă parte?” pe pagina de confirmare.
  2. Validați dacă oferta mai ieftină îndeplinește toate cerințele (lista de verificare).
  3. Salvați linkul către oferta mai ieftină (Exemplu: www.hotel.com/93203920).
  4. Faceți o captură de ecran (sau mai multe), asigurându-vă că toate datele relevante sunt capturate (revizuiți lista de verificare).
  5. Contactați Serviciul Clienți.
  6. După validarea solicitării, vom modifica prețul rezervării (dacă este posibil) sau vă vom oferi instrucțiuni suplimentare pentru a solicita rambursarea diferenței de preț după sejur.
  7. Booking.com își rezervă dreptul de a lua decizia exclusivă cu privire la eligibilitatea unui client de a beneficia de echivalarea prețului.

Ofertă partener

2. Unele oferte de pe Platforma noastră sunt marcate ca „Ofertă partener", ceea ce înseamnă că acestea ne parvin prin intermediul unei companii partenere Booking.com, mai degrabă decât direct de la un Furnizor de servicii. Cu excepția cazului în care se indică altfel, orice Ofertă partener pe care o rezervați:

  • Trebuie plătită în momentul rezervării
  • Nu poate fi modificată. Totuși, dacă oferă anulare gratuită, veți putea să o anulați gratis, câtă vreme o faceți la timp.
  • Nu poate fi combinată cu nicio altă ofertă (promoții, stimulente sau recompense)
  • Nu poate face obiectul unui scor sau al unei evaluări pe Platforma noastră.

Vă rugăm să rețineți că, dacă rezervați o Ofertă partener, factura va fi emisă de compania parteneră sau de proprietate, nu direct de Booking.com.

Stimulente de preț acordate de Booking.com

3. Unele dintre reducerile de preț sunt finanțate de noi, nu de Furnizorul de servicii. Pur și simplu plătim o parte din cost noi înșine.

Solicitați să rezervați

4. În unele cazuri, pe pagina proprietății veți găsi un buton marcat „Solicitați să rezervați”. Dacă selectați această opțiune, vom explica cum funcționează (pe ecran și/sau prin e-mail).

Politica privind daunele

5. Atunci când efectuați rezervarea, este posibil să observați că unii Furnizori de servicii fac referire la o „politică privind daunele”. Acest lucru înseamnă că dacă orice persoană din grupul dumneavoastră pierde sau deteriorează orice lucru:

  • trebuie să informați Furnizorul de servicii
  • în loc să vă perceapă direct valoarea, Furnizorul de servicii va avea la dispoziție 14 zile pentru a depune o solicitare de plată pentru daune prin intermediul Platformei noastre, cu numărul dumneavoastră de rezervare
  • dacă Furnizorul de servicii face acest lucru, vă vom anunța, astfel încât să ne puteți transmite orice comentarii și dacă sunteți sau nu de acord cu taxa, iar apoi:

    • dacă sunteți de acord, vă vom taxa în numele acestuia
    • dacă nu sunteți de acord, vom analiza cazul și, dacă vom considera că există motive pentru continuarea investigației, vă vom contacta pentru a discuta pașii următori.

6. În temeiul politicii privind daunele, există o limită a sumei pe care v-o poate percepe un Furnizor de servicii prin Platforma noastră (limita este afișată în timpul rezervării). Totuși, Furnizorul de servicii poate iniția o acțiune în justiție împotriva dumneavoastră în afara politicii privind daunele, caz în care limita nu se aplică.

7. Orice plată pe care o efectuați ar fi între Furnizorul de servicii și dumneavoastră, iar noi doar am organiza plata în numele Furnizorului de servicii.

8. Politica privind daunele nu se referă la curățenia generală, uzura normală, orice infracțiuni (cum ar fi furtul) sau orice „daune” nemateriale (de exemplu, amenzi pentru fumat sau aducerea animalelor de companie).

9. Furnizorul de servicii ar putea solicita un „depozit pentru daune” înaintea sau în momentul check-inului. Dacă face acest lucru, vă vom informa în timpul efectuării rezervării, însă acest depozit nu are nicio legătură cu „politica privind daunele”. Nu vom fi implicați în niciun fel de acord financiar cu privire la depozitele pentru daune.

Cum lucrăm

10. Pentru informații despre evaluări, clasament, modul în care câștigăm bani (și nu numai), consultați Cum lucrăm, text care face și el parte din Termenii noștri.

C. Atracții

C1. Domeniul de aplicare al acestei secțiuni

1. Această secțiune conține termenii particulari pentru produsele și serviciile ce țin de Atracții. Această secțiune se aplică împreună cu secțiunea A (care se aplică tuturor Experiențelor de călătorie).

C2. Relația contractuală

1. Nu (re)vindem, oferim sau furnizăm Atracții în nume propriu; atunci când rezervați o Atracție, încheiați un contract direct cu (a) Furnizorul de servicii sau cu (b) un Agregator terț (dacă acesta revinde Atracția), astfel cum se comunică în timpul procesului de rezervare.

2. Acționăm strict în calitate de Platformă și nu suntem implicați în termenii Furnizorului de servicii/Agregatorului terț. Nu suntem responsabili pentru biletul dumneavoastră și nu avem nicio răspundere față de dumneavoastră în legătură cu Rezervarea dumneavoastră, cu excepția celor descrise în acești Termeni.

C3. Ce vom face

1. Furnizăm Platforma pe care Furnizorii de servicii și (ocazional) Agregatorii terți își pot promova și vinde Experiențele de călătorie și unde dumneavoastră le puteți căuta, compara și rezerva.

2. După ce ați rezervat Atracția, vă vom furniza dumneavoastră și Furnizorului de servicii/Agregatorului terț (după caz) detalii cu privire la Rezervare; dacă Furnizorul de servicii/Agregatorul terț are nevoie de informații în plus față de numele dumneavoastră, vă vom anunța în momentul rezervării.

3. În funcție de termenii rezervării dumneavoastră, este posibil să o puteți modifica sau anula, dacă doriți. Contactați-ne folosind Centrul de asistență (disponibil non-stop) dacă aveți nevoie de asistență în orice privință.

C4. Ce trebuie să faceți

1. Trebuie să completați corect toate datele dumneavoastră de contact, astfel încât noi și/sau Furnizorul de servicii/Agregatorul terț (după caz) să vă putem furniza informații despre rezervarea dumneavoastră și, dacă este necesar, să vă contactăm.

2. Aveți obligația să citiți și să conveniți să respectați Termenii noștri și termenii Furnizorului de servicii/Agregatorului terț (care vor fi afișați în momentul finalizării comenzii) și să confirmați că încălcarea lor poate duce la taxe suplimentare și/sau la anularea Rezervării dumneavoastră.

C5. Prețul și plata

1. Când rezervați o Atracție, noi vă vom organiza plata. Pentru detalii privind modul în care funcționează acest lucru (inclusiv drepturile și obligațiile aferente), vă rugăm să consultați secțiunea „Plată” (A8).

C6. Modificări, anulări și rambursări

1. Vă rugăm să consultați secțiunea „Politici” (A9).

C7. Ce altceva mai trebuie să știți?

Cum lucrăm

1. Pentru informații despre evaluări, clasament, modul în care câștigăm bani (și nu numai), consultați Cum lucrăm, text care face și el parte din Termenii noștri.

D. Închirieri auto

D1. Domeniul de aplicare al acestei secțiuni

1. Această secțiune conține termenii particulari pentru produsele și serviciile ce țin de Închirieri auto. Această secțiune se aplică împreună cu secțiunea A (care se aplică tuturor Experiențelor de călătorie).

D2. Relația contractuală

1. Paginile de închirieri auto de pe Booking.com și Rentalcars.com sunt operate de Booking.com Transport Limited. Societatea este înregistrată în Anglia și Țara Galilor (număr: 05179829) la următoarea adresă: 6 Goods Yard Street, Manchester, M3 3BG, Regatul Unit. Număr de TVA: GB 855349007. Acest lucru înseamnă că acceptați faptul că procesul efectuării unei rezervări prin Booking.com Transport Limited este reglementat de acești Termeni, deși închirierea în sine va fi reglementată de Contractul de închiriere încheiat cu Furnizorul de servicii (pe care îl semnați la preluare).

2. Când rezervați un autoturism de închiriat, rezervarea dumneavoastră se realizează fie (a) la noi, fie (b) direct la Furnizorul de servicii. În orice caz:

  • Termenii noștri reglementează utilizarea Platformei până când preluați autoturismul de închiriat;
  • Contractul de închiriere reglementează Închirierea în sine; atunci când îl semnați la ghișeul de închiriere, încheiați un contract cu Furnizorul de servicii (însă veți revizui și accepta termenii-cheie ai acestuia în timpul rezervării autoturismului).

Pe tot parcursul Secțiunii D, „Furnizor de servicii” înseamnă compania de închirieri auto care furnizează autoturismul.

3. În majoritatea cazurilor, veți obține Confirmarea rezervării de îndată ce finalizați rezervarea, însă dacă Furnizorul de servicii nu vă confirmă imediat închirierea, nu vom debita plata și nu vă vom trimite Confirmarea rezervării până la confirmarea de către Furnizor.

4. Dacă există orice neconcordanță între acești Termeni și Contractul de închiriere, se va aplica Contractul de închiriere.

5. Șoferul principal (persoana ale cărei date sunt introduse în timpul procesului de rezervare) este singura persoană care poate modifica sau anula rezervarea sau poate discuta cu noi despre aceasta, cu excepția cazului în care ne anunță că desemnează pe altcineva în acest scop.

D3. Ce vom face

1. Furnizăm Platforma pe care Furnizorii de servicii își pot promova și vinde Experiențele de călătorie și unde dumneavoastră le puteți căuta, compara și rezerva.

2. Nu garantăm marca și modelul exact pe care îl rezervați (cu excepția cazului în care declarăm în mod expres acest lucru). Sintagma „sau similar” înseamnă că ați putea primi un autoturism similar (și anume, aceeași dimensiune, cu același tip de cutie de viteze etc.). Prin urmare, imaginile cu autoturismul au doar rol orientativ.

3. După ce ați rezervat închirierea:

  • îi vom transmite Furnizorului de servicii detaliile rezervării (de exemplu, numele și numărul de telefon al Șoferului principal)
  • vom confirma informațiile de preluare (de exemplu, datele de contact ale Furnizorului de servicii și ce trebuie să luați cu dumneavoastră).

D4. Ce trebuie să faceți

1. Aveți obligația de a furniza toate informațiile de care avem nevoie pentru a organiza rezervarea dumneavoastră (date de contact, ora preluării etc.).

2. Trebuie să citiți și să fiți de acord să respectați acești Termeni și Contractul de închiriere și să recunoașteți că, dacă le încălcați:

  • s-ar putea să trebuiască să plătiți taxe suplimentare
  • rezervarea dumneavoastră ar putea fi anulată
  • personalul de la ghișeu ar putea refuza să predea cheile la punctul de închiriere.

3. Trebuie să verificați cerințele specifice ale închirierii dumneavoastră, deoarece multe detalii (cerințele privind permisul de conducere, valoarea depozitului de garanție, documentele necesare, cardurile de plată acceptate etc.) variază de la o închiriere la alta. Asigurați-vă că citiți cu atenție:

  • acești Termeni
  • termenii-cheie ai Contractului de închiriere, pe care îi veți revizui în momentul rezervării și
  • Contractul de închiriere în sine, pe care îl primiți la preluare.

4. Trebuie să vă prezentați la punctul de închiriere până la ora preluării (rețineți că unii Furnizori de servicii au o „perioadă de grație” pentru preluare în cazul în care întârziați). Dacă sosiți după ora preluării (și după perioada de grație pentru preluare, dacă este cazul), este posibil ca autoturismul să nu mai fie disponibil, iar dumneavoastră să nu aveți dreptul la o rambursare din partea Furnizorului de servicii. Consultați Contractul de închiriere pentru informații suplimentare (când rezervați autoturismul, consultați secțiunea „Informații importante”, care vă informează despre orice perioadă de grație și pe care o acceptați la finalizarea comenzii). Dacă credeți că ați putea întârzia, este vital să contactați Furnizorul de servicii sau să ne contactați pe noi, chiar dacă este din cauza unei întârzieri a zborului și ați furnizat numărul zborului.

5. Termenii-cheie ai închirierii dumneavoastră vă informează cu privire la ce trebuie să aibă asupra sa Șoferul principal în momentul preluării. Trebuie să vă asigurați că, atunci când ajunge la punctul de închiriere, Șoferul principal are asupra sa tot ce are nevoie (de exemplu, permis de conducere, orice act de identitate necesar și un card de credit pe numele său, cu suficiente fonduri disponibile pentru a acoperi depozitul de garanție).

6. Aveți obligația de a vă asigura că Șoferul principal îndeplinește condițiile și este apt să conducă autoturismul.

7. Aveți obligația de a prezenta personalului de la ghișeu permisul de conducere definitiv și valabil al fiecărui șofer, pe care șoferul îl deține de cel puțin un an (sau mai mult, în multe cazuri). Dacă oricare dintre șoferi are puncte de penalizare/puncte pe permis, informați-ne de îndată ce aflați acest lucru, întrucât este posibil ca Furnizorul de servicii să nu îi permită să conducă.

8. Aveți obligația de a vă asigura că orice șofer cu un permis de conducere emis în Anglia, Scoția sau Țara Galilor obține un „cod de verificare” a permisului cu cel mult 21 de zile înainte de preluare.

9. Aveți obligația de a vă asigura că, pe lângă permisul său de conducere, fiecare șofer are propriul permis de conducere internațional (dacă are nevoie de el). Rețineți că toți șoferii au obligația să aibă întotdeauna asupra lor permisul de conducere (și permisul de conducere internațional, dacă au nevoie de el).

10. Aveți obligația de a vă asigura că fiecare copil are un scaun pentru copii adecvat, dacă are nevoie de așa ceva.

11. În cazul în care ceva nu merge bine în timpul închirierii dumneavoastră (accident, defecțiune etc.), aveți obligația:

  • de a contacta Furnizorul de servicii
  • de a nu autoriza niciun fel de reparații fără consimțământul Furnizorului de servicii (cu excepția cazului în care Contractul de închiriere permite acest lucru)
  • de a păstra întreaga documentație (facturi pentru reparații, rapoarte ale poliției etc.) pentru a le partaja cu noi, Furnizorul de servicii și/sau societatea de asigurări.

D5. Prețul și plata

1. Dacă plata se efectuează la momentul rezervării, Booking.com Transport Limited va fi comerciantul înregistrat. Pentru detalii despre procesele noastre de plată, consultați secțiunea „Plată” (A8).

Costuri și taxe suplimentare

2. În multe cazuri, Furnizorul de servicii va percepe o taxă pentru șofer tânăr pentru fiecare șofer care nu a împlinit o anumită vârstă (de exemplu, 25 de ani). În anumite cazuri, Furnizorul de servicii poate percepe o taxă pentru șofer în vârstă pentru fiecare șofer care a împlinit o anumită vârstă (de exemplu, 65 de ani). Atunci când efectuați o rezervare pe Platforma noastră, trebuie să introduceți vârsta Șoferului principal, astfel încât să vă putem prezenta detalii cu privire la orice taxă (taxe) aferente vârstei pe care le-ați plăti în momentul preluării.

3. În multe cazuri, Furnizorul de servicii va percepe o taxă pentru predare în altă locație dacă predați autoturismul într-o altă locație. Dacă intenționați să faceți acest lucru, este nevoie să completați locația de predare în momentul rezervării, astfel încât să vă putem informa dacă acest lucru este posibil și să vă putem prezenta detalii cu privire la orice taxă de predare în altă locație pe care ați plăti-o în momentul preluării.

4. În multe cazuri, Furnizorul de servicii va percepe o taxă transfrontalieră pentru ducerea autoturismului în altă țară/alt stat/altă insulă. Dacă intenționați să faceți acest lucru, este esențial să ne anunțați pe noi și/sau Furnizorul de servicii cât mai curând posibil (obligatoriu înainte de preluare).

5. Prețul închirierii dumneavoastră este calculat pe baza unităților de 24 de ore, deci (de exemplu) o închiriere cu o durată de 25 de ore va costa tot atât cât una cu o durată de 48 de ore.

6. Dacă după preluare decideți că doriți să păstrați autoturismul mai mult timp, contactați Furnizorul de servicii. Furnizorul de servicii vă va spune cât ar costa, iar dumneavoastră veți încheia un nou contract cu acesta. Dacă predați autoturismul cu întârziere, fără a conveni în prealabil în acest sens, Furnizorul de servicii poate percepe și o taxă suplimentară.

Articole suplimentare

7. În unele cazuri, veți plăti pentru orice opțiuni suplimentare (scaune pentru copii, GPS, anvelope de iarnă etc.) atunci când rezervați autoturismul; în acest caz, vi se garantează că le veți primi la preluare.

8. În alte cazuri, doar veți solicita orice articole suplimentare când rezervați autoturismul, caz în care:

  • veți plăti pentru acestea la preluare și
  • Furnizorul de servicii nu garantează că vor fi disponibile pentru dumneavoastră.

D6. Modificări, anulări și rambursări

1. Ne depășim cu mult obligațiile legale. Chiar dacă legile locale nu ne obligă să oferim drepturi specifice de anulare, vă garantăm că ne vom onora politica de rambursare dacă vă anulați Rezervarea.

2. Următorii termeni „Anulare și modificări” se aplică tuturor rezervărilor, cu excepția cazului în care este necesar un card de credit pentru a efectua o rezervare cu plata la preluare (politica de anulare depinde de Furnizorul de servicii, iar detaliile vor fi puse la dispoziție în canalul de rezervare); și

  • rezervărilor care sunt marcate ca „nerambursabile” (nu puteți modifica o rezervare nerambursabilă și nu veți primi o rambursare dacă o anulați).

Anulări

3. Dacă anulați:

  • CU MAI MULT DE 48 de ore înainte de începerea programată a închirierii, veți primi o rambursare integrală.
  • CU MAI PUȚIN DE 48 de ore înainte sau atunci când sunteți la punctul de închiriere, vă vom rambursa suma plătită minus costul pentru trei zile de închiriere, prin urmare nu vi se va rambursa nimic dacă autoturismul dumneavoastră a fost rezervat pe o perioadă de trei zile sau mai scurtă.
  • DUPĂ începerea programată a închirierii (sau dacă pur și simplu nu vă prezentați), nu veți primi nicio rambursare.

4. Personalul de la ghișeu poate refuza să vă închirieze autoturismul dacă (spre exemplu):

  • Nu sosiți la timp
  • Nu îndepliniți condițiile pentru închirierea autoturismului
  • Nu aveți documentele necesare
  • Șoferul principal nu are un card de credit emis pe numele său, cu suficiente fonduri disponibile pentru depozitul de garanție aferent autoturismului.

Pentru mai multe informații privind regulile Furnizorului dumneavoastră de servicii, consultați secțiunea „Informații importante” disponibilă în momentul rezervării sau Contractul de închiriere pe care îl semnați la ghișeu.

Dacă vi se refuză închirierea autoturismului, sunați-ne imediat de la punctul de închiriere pentru a vă anula rezervarea, iar noi vă vom rambursa suma pe care ați plătit-o, minus costul a 3 zile de închiriere. Dacă nu procedați astfel, taxa de anulare va fi costul integral al închirierii dumneavoastră, cu excepția cazului în care puteți demonstra că situația ne-a costat semnificativ mai puțin de atât.

Modificări (schimbări ale Rezervării dumneavoastră)

5. Puteți aduce modificări rezervării dumneavoastră oricând înainte de momentul programat pentru preluarea autoturismului.

6. În majoritatea cazurilor, cel mai ușor mod de a face acest lucru este prin intermediul aplicației noastre sau pe website-ul nostru (în secțiunea „Administrează rezervarea”).

7. Nu se percepe nicio taxă de administrare pentru modificarea rezervării dumneavoastră, însă orice modificări efectuate pot afecta prețul închirierii. Uneori, singura modalitate prin care putem modifica o rezervare este să o anulăm și să efectuăm alta, caz în care este posibil să vă percepem o taxă de anulare în numele companiei de închirieri auto.

8. În cazul în care modificarea rezervării dumneavoastră ar schimba prețul sau ar implica o taxă de anulare, vă vom anunța în prealabil.

Modificări efectuate de noi

9. Dacă noi/Furnizorul de servicii trebuie să vă modificăm rezervarea (de exemplu, dacă Furnizorul de servicii nu poate furniza autoturismul), vă vom anunța cât mai curând posibil. Dacă nu acceptați modificarea respectivă, veți avea dreptul să anulați și să solicitați o rambursare integrală (indiferent de cât de aproape este momentul începerii închirierii dumneavoastră), dar nu vom avea nicio răspundere suplimentară pentru orice costuri directe sau indirecte pe care le-ați putea suporta (de exemplu, camere de hotel sau taxiuri).

D7. Ce altceva mai trebuie să știți?

Generalități

1. În toate cazurile, șoferii trebuie să aibă o vârstă minimă pentru a închiria sau a conduce un autoturism. În anumite cazuri, aceștia trebuie să se încadreze și sub o vârstă maximă. Limitele pot varia în funcție de furnizorul de servicii, locație și tipul de autoturism.

2. Doar șoferii care îndeplinesc condițiile și ale căror nume apar în Contractul de închiriere au dreptul de a conduce autoturismul.

3. Este interzisă ducerea autoturismului în altă țară/în alt stat/pe altă insulă și/sau predarea acestuia în altă locație fără a face aranjamente prealabile în acest sens.

Preluare tardivă/predare anticipată

4. Dacă preluați cu întârziere autoturismul (secțiunea D4.4) sau îl predați mai devreme decât s-a convenit în confirmarea rezervării, Furnizorul de servicii nu vă va rambursa pentru perioada „neutilizată”.

Cum lucrăm

5. Pentru informații despre evaluări, clasament, modul în care câștigăm bani (și nu numai), consultați Cum lucrăm, text care face și el parte din Termenii noștri.

E. Zboruri

E1. Domeniul de aplicare al acestei secțiuni

1. Această secțiune conține termenii particulari pentru produsele și serviciile ce țin de Zboruri. Această secțiune se aplică împreună cu secțiunea A (care se aplică tuturor Experiențelor de călătorie).

E2. Relația contractuală

1. Majoritatea Zborurilor de pe Platforma noastră sunt furnizate printr-un Agregator terț, care acționează ca intermediar pentru compania aeriană (companiile aeriene).

2. Atunci când efectuați o rezervare, o faceți direct la compania aeriană. Noi nu suntem „parte contractantă” la Rezervarea dumneavoastră. Atunci când efectuați rezervarea, încheiați (i) un Contract de intermediere cu Agregatorul terț (pentru bilet) și (ii) un Contract de transport cu compania aeriană (pentru Zborul în sine).

3. Dacă rezervați orice elemente suplimentare (bagaj suplimentar, asigurare etc.), veți încheia un contract direct cu Agregatorul terț sau cu o altă societate. Noi nu vom fi implicați în respectivul contract.

4. Acționăm strict în calitate de Platformă și nu suntem implicați în Termenii terțului. Nu suntem responsabili pentru biletul dumneavoastră sau pentru orice elemente suplimentare pe care le puteți cumpăra și (în măsura maximă permisă de lege) nu avem nicio răspundere față de dumneavoastră în legătură cu Rezervarea dumneavoastră.

E3. Ce vom face

1. Furnizăm Platforma pe care Furnizorii de servicii își pot promova și vinde Experiențele de călătorie și unde dumneavoastră le puteți căuta, compara și rezerva.

2. După ce v-ați rezervat Zborul, detaliile rezervării (de exemplu, numele călătorului (călătorilor)) vor fi furnizate Furnizorului de servicii.

3. În funcție de Contractul de transport, este posibil să vă putem ajuta să vă modificați sau să vă anulați rezervarea, dacă doriți acest lucru. Contactați-ne folosind Centrul de asistență (disponibil non-stop) dacă aveți nevoie de asistență în orice privință.

E4. Ce trebuie să faceți

1. Trebuie să completați corect toate datele dumneavoastră de contact, astfel încât noi și/sau Furnizorul de servicii să vă putem furniza informații despre rezervarea dumneavoastră și, dacă este necesar, să vă putem contacta.

2. Aveți obligația să citiți și să conveniți să respectați Termenii noștri și Termenii terțului (care vor fi afișați în timpul efectuării plății) și confirmați că încălcarea acestora poate avea ca rezultat taxe suplimentare și/sau anularea Rezervării dumneavoastră.

E5. Prețul și plata

1. Când rezervați un Zbor, plata dumneavoastră va fi organizată de noi, de Agregatorul terț (sau de o parte specificată de acesta) sau de un terț, cum ar fi o companie aeriană. Pentru detalii cu privire la modul în care organizăm plăți (inclusiv drepturile și obligațiile aferente), consultați secțiunea „Plată” (A8).

E6. Modificări, anulări și rambursări

1. Veți găsi politica de anulare în Contractul de transport dintre dumneavoastră și compania aeriană. Politica este disponibilă când vă rezervați Zborul și când Zborul dumneavoastră este confirmat (pe pagina „Gestionează Rezervarea”).

2. Modificarea sau anularea Zborului dumneavoastră poate fi supusă unei taxe.

3. Companiile aeriene își rezervă dreptul de a reprograma sau anula zboruri în conformitate cu termenii și condițiile companiei aeriene, cu Contractul de transport sau cu politicile companiei aeriene.

4. Biletele diferite emise de aceeași companie aeriană pot face obiectul unor restricții diferite sau pot include servicii diferite. Asigurați-vă că citiți în întregime informațiile furnizate în cadrul procesului de rezervare.

5. Dacă aveți orice întrebări cu privire la modificări, anulări sau rambursări, contactați echipa noastră de la Serviciul Clienți.

E7. Ce altceva mai trebuie să știți?

Partajarea codurilor

1. Unele companii aeriene au contracte privind partajarea codurilor cu alte companii aeriene. Prin urmare, este posibil să cumpărați biletul de la o companie aeriană („transportatorul emitent”), dar să zburați cu un avion deținut de altă companie aeriană („transportatorul efectiv”). În majoritatea cazurilor de acest fel, veți face check-in la operatorul de transport efectiv, însă nu uitați să obțineți înainte confirmarea acestui fapt de la operatorul de transport emitent.

2. Când vă rezervați Zborul, veți fi informat(ă) dacă este un Zbor cu „partajare de cod”.

Practici interzise de către companiile aeriene

3. Majoritatea companiilor aeriene nu permit cumpărarea biletelor care includ zboruri pe care călătorii nu intenționează să le folosească (de exemplu, un bilet dus-întors dacă persoana nu intenționează să folosească zborul de întoarcere). Pentru mai multe exemple, căutați cu un motor de căutare „bilete de avion point beyond”, „bilete de avion hidden city” (cu destinația finală într-o escală) sau „bilete de avion back to back” (cu date de călătorie care se suprapun).

4. Când achiziționați un Zbor, conveniți să nu procedați astfel. Dacă procedați astfel, încălcând termenii companiei aeriene (furnizați când vă efectuați Rezervarea), ne veți rambursa orice diferență dintre costul călătoriei dumneavoastră reale și costul călătoriei complete de pe biletul (biletele) dumneavoastră, dacă compania aeriană ne solicită acest lucru.

Utilizarea segmentelor de zbor

5. Majoritatea companiilor aeriene le impun clienților lor să folosească zborurile în ordinea specificată. Astfel, dacă nu luați primul Zbor, compania aeriană poate anula automat restul itinerarului.

6. Dacă compania aeriană vă permite să „săriți peste” orice zboruri din itinerarul dumneavoastră, asigurați-vă că anulați zborul (zborurile) nedorit(e), în conformitate cu politica de anulare. Rețineți că este posibil să nu fiți îndreptățit(ă) să primiți o rambursare integrală (sau orice rambursare) pentru aceste Zboruri neutilizate.

Bilete dus

7. Dacă cumpărați două bilete dus în loc de un singur bilet dus-întors:

  • veți face două rezervări separate, fiecare cu propriile reguli și politici
  • orice modificări ale unui Zbor nu vor afecta celălalt Zbor (de exemplu, dacă Zborul dumneavoastră inițial este anulat, nu vi se garantează rambursarea pentru cel de-al doilea Zbor).

8. În cazul în care călătoriți în străinătate, este posibil să fie nevoie să demonstrați personalului de la Check-in și/sau Imigrări că aveți un Zbor de întoarcere (consultați secțiunea „Călătorii internaționale” pentru informații suplimentare despre pașapoarte, vize etc.).

Tarife, impozite și taxe

9. Tariful dumneavoastră va include orice impozite și taxe percepute de o companie aeriană sau de un guvern (cu excepția taxelor de intrare/ieșire, consultați secțiunea „Taxe de intrare/ieșire”). Este posibil să fiți responsabil(ă) pentru gestionarea oricărei modificări retroactive a valorii taxelor.

Taxe de serviciu

10. În funcție de Zborul pe care îl alegeți, noi și/sau Agregatorul terț vă putem percepe o taxă de serviciu.

  • Taxa noastră de serviciu (dacă este cazul) se aplică pentru utilizarea Platformei noastre astfel încât să puteți cumpăra un bilet de la un Agregator terț. Această taxă include orice TVA/taxă pentru bunuri și servicii/taxe similare aplicabile.
  • Taxa de serviciu a Agregatorului terț (dacă este cazul) este o taxă de utilizare a acestuia ca intermediar în raport cu compania aeriană (companiile aeriene). Această taxă poate include orice TVA/taxă pe bunuri și servicii/taxe similare aplicabile.

11. Prețul biletului dumneavoastră va include orice taxă (taxe) de serviciu.

12. Trebuie să acționați în calitate de consumator privat pentru a achiziționa produse și servicii de Zbor pe Platforma noastră. Un consumator privat este, spre deosebire de o întreprindere, o persoană fizică care încheie o tranzacție juridică în scopuri care sunt predominant în afara activităților sale comerciale și/sau independente.

Taxe pentru bagaje și alte elemente suplimentare

13. Compania aeriană poate percepe taxe pentru bagaje de cală, bagaje în plus/care depășesc greutatea prevăzută, îmbarcare prioritară, locuri alocate, divertisment la bord, alimente și băuturi și/sau check-in la aeroport.

14. În acest caz, taxa (taxele) va (vor) fi în plus față de prețul biletului dumneavoastră (cu excepția cazului în care se specifică în mod expres că Zborul dumneavoastră includea elementul suplimentar/elementele suplimentare).

Călătorii internaționale

15. Este responsabilitatea dumneavoastră:

  • să aveți asupra dumneavoastră un pașaport valabil și/sau o viză valabilă, dacă se impune
  • să respectați orice cerințe privind intrarea
  • să aflați dacă vă trebuie o viză pentru a tranzita o țară care nu este destinația dumneavoastră finală
  • să vă interesați în prealabil la ambasada relevantă pentru a confirma dacă s-au modificat cerințele privind pașaportul, viza sau intrarea
  • să analizați orice avertismente sau recomandări din țara dumneavoastră de reședință/de origine înainte de a călători spre/printr-o țară sau regiune.

16. Prin aranjarea călătoriilor spre sau dinspre orice locație, nu garantăm faptul că acest lucru nu prezintă riscuri și, în măsura maximă permisă de lege, nu vom fi răspunzători pentru nicio daună sau pierdere rezultată.

17. Nu este o practică comună, însă legislația internațională permite efectuarea „dezinsecției” în aeronave pentru a elimina insectele. Pentru a face acest lucru, personalul ar putea pulveriza în cabina aeronavei un insecticid aerosolizat în timp ce pasagerii sunt la bord sau poate trata suprafețele interioare ale aeronavei cu un insecticid rezidual când nu sunt pasageri la bord. Înainte de a călători, vă recomandăm să vă interesați despre dezinsecție, inclusiv locurile în care aceasta s-ar putea efectua.

Taxe de intrare/ieșire

18. Biletul dumneavoastră nu va include nicio taxă pe care o țară sau un aeroport o percepe de la persoanele care intră în/pleacă din țară și care este încasată direct la aeroport. Înainte de a călători, vă recomandăm să vă interesați dacă va trebui să plătiți acest tip de taxă.

Regatul Unit: Protecția dumneavoastră financiară

19. Deținător ATOL (Licența organizatorilor de călătorii aeriene): Booking.com B.V.

20. Numărul licenței ATOL: 11967

21. În Regatul Unit, oferim protecție financiară completă, pentru vânzările protejate prin ATOL care conțin doar zboruri, prin intermediul Licenței noastre de organizator de transport aerian cu numărul 11967, emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă, Aviation House, Beehive Ringroad, West Sussex, RH6 0YR, Regatul Unit, tel.: +44 (0)333 103 6350, e-mail: claims@caa.co.uk.

22. Când cumpărați un zbor protejat prin ATOL de la noi, veți primi un Certificat ATOL. Acest certificat menționează ce acoperă protecția financiară, unde puteți obține informații cu privire la ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră și pe cine trebuie să contactați dacă Booking.com devine insolvabil.

23. Furnizorii identificați în Certificatul dumneavoastră ATOL vă vor furniza serviciile enumerate în Certificatul ATOL (sau o alternativă adecvată). În unele cazuri, în care furnizorul nu poate face acest lucru din cauza insolvenței Booking.com, un alt deținător de ATOL vă poate furniza serviciile pe care le-ați cumpărat sau o alternativă adecvată (fără costuri suplimentare pentru dumneavoastră). Sunteți de acord să acceptați că, în acele circumstanțe, titularul ATOL alternativ va îndeplini respectivele obligații și sunteți de acord să-i plătiți respectivului titular ATOL alternativ orice sume neachitate care trebuie plătite de dumneavoastră în temeiul contractului. Cu toate acestea, sunteți, de asemenea, de acord că, în unele cazuri, nu va fi posibilă desemnarea unui deținător ATOL alternativ, caz în care veți avea dreptul să depuneți o reclamație în cadrul sistemului ATOL (sau al emitentului cardului dumneavoastră de credit, după caz).

24. În cazul în care furnizorii identificați pe certificatul dumneavoastră ATOL nu pot furniza serviciile enumerate din cauza insolvenței Booking.com, Administratorii fiduciari ai Air Travel Trust pot face o plată către dumneavoastră (sau vă pot acorda un beneficiu) în cadrul sistemului ATOL. Sunteți de acord că, în schimbul unei astfel de plăți sau unui asemenea beneficiu, le cesionați în mod absolut respectivilor Administratori fiduciari orice revendicări pe care le aveți sau le puteți avea și care decurg din sau în legătură cu nefurnizarea serviciilor, inclusiv orice revendicare în raport cu noi, agentul de călătorie (sau emitentul cardului dumneavoastră de credit, acolo unde este cazul). De asemenea, sunteți de acord că orice astfel de revendicări îi pot fi cesionate din nou altui organism, dacă respectivul organism a plătit sume pe care le-ați revendicat în temeiul sistemului ATOL.

UE: Drepturile pasagerilor în temeiul Regulamentului UE 261/2004

25. Dacă zborul dumneavoastră întârzie sau este anulat sau dacă vă este refuzată îmbarcarea, puteți avea dreptul la despăgubire/asistență în temeiul Regulamentului UE 261/2004 dacă:

  • Zburați spre Uniunea Europeană (UE)
  • Zburați dinspre UE
  • Zborul dumneavoastră este furnizat de o companie aeriană din UE

UE: Răspunderea operatorilor de transport aerian în temeiul Regulamentului UE 889/2002

26. Dacă are loc un accident în UE, s-ar putea să vi se aplice Regulamentul UE 889/2002.

UE: Drepturile persoanelor cu dizabilități și ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului, în temeiul Regulamentului UE 1107/2006

27. Regulamentul UE 1107/2006 prevede anumite drepturi pentru persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă.

Cum lucrăm

28. Pentru informații despre evaluări, clasament, modul în care câștigăm bani (și nu numai), consultați Cum lucrăm, text care face și el parte din Termenii noștri.

F. Transport public și privat

F1. Domeniul de aplicare al acestei secțiuni

1. Această secțiune conține termenii particulari pentru produsele și serviciile ce țin de Transportul public și privat. Această secțiune se aplică împreună cu secțiunea A (care se aplică tuturor Experiențelor de călătorie).

F2. Relația contractuală

1. Atunci când rezervați în prealabil transportul privat sau public, rezervarea dumneavoastră se va face direct cu Furnizorul de servicii sau prin intermediul unui Agregator terț care va aloca rezervarea dumneavoastră unui Furnizor de servicii. În toate cazurile, Termenii noștri vor reglementa procesul de rezervare.

2. Transport privat rezervat în prealabil. Atât dumneavoastră, cât și Furnizorul de servicii sunteți de acord să respectați acești Termeni. Prin efectuarea unei rezervări, confirmați că ați citit și acceptat termenii Furnizorului de servicii sau ai Agregatorului terț (după caz). Nu toți Furnizorii de servicii au proprii termeni, însă puteți să verificați toți termenii care ne-au fost furnizați.

3. Transport public. Termenii Furnizorului de servicii vi se vor furniza în timpul procesului de rezervare. Dacă există vreo neconcordanță între termenii acestuia și Termenii noștri, se vor aplica termenii Furnizorului de servicii.

F3. Ce vom face

1. Furnizăm Platforma pe care Furnizorii de servicii își pot promova și vinde Experiențele de călătorie și unde dumneavoastră le puteți căuta, compara și rezerva.

2. După ce ați efectuat rezervarea, îi vom transmite Furnizorului de servicii datele dumneavoastră (de exemplu, numele dumneavoastră, numărul de telefon și locația de preluare).

3. Întregul Transport privat. Vă vom transmite datele de contact ale Furnizorului de servicii.

4. Transport privat rezervat în prealabil. Ne vom asigura că Furnizorul de servicii știe ce dimensiune de vehicul ați solicitat.

5. Transport public. Vă vom transmite (sau vă vom spune cum să colectați) biletul (biletele).

F4. Ce trebuie să faceți

1. Trebuie să verificați cu atenție datele rezervării dumneavoastră și să furnizați toate informațiile de care avem nevoie pentru a vă organiza rezervarea (cerințele dumneavoastră, datele de contact etc.).

2. Aveți obligația de a vă asigura că toate persoanele din grupul dumneavoastră respectă Termenii noștri și (acolo unde este cazul) termenii Furnizorului de servicii, pe care i-ați văzut și i-ați acceptat în timpul procesului de rezervare. Confirmați că, în cazul în care îi încălcați:

  • s-ar putea să trebuiască să plătiți taxe suplimentare
  • rezervarea dumneavoastră ar putea fi anulată
  • șoferul dumneavoastră poate refuza să vă transporte.

3. Trebuie să rețineți faptul că duratele estimate de călătorie nu iau în calcul condițiile de trafic.

4. Întregul Transport privat. Trebuie să vă asigurați că toți pasagerii se află la timp la locația de preluare.

5. Întregul Transport privat. La ora preluării și în jurul acesteia, trebuie să aveți telefonul (al cărui număr l-ați completat când ați efectuat Rezervarea) pornit și disponibil pentru apeluri/SMS-uri, în cazul în care șoferul are nevoie să vă contacteze. Nu putem garanta că șoferul va putea să vă contacteze prin aplicații de mesagerie ca WhatsApp sau Viber.

6. Transport privat rezervat în prealabil. Pentru orice preluare de la aeroport, trebuie să ne transmiteți datele zborului dumneavoastră cu cel puțin 24 de ore înainte de Ora preluării, astfel încât Furnizorul de servicii să poată ajusta Ora preluării dacă zborul dumneavoastră are întârziere. Dacă Furnizorul de servicii nu poate furniza un Transport privat în urma întârzierii sau anulării unui zbor, contactați echipa noastră de la Serviciul Clienți.

7. Transport public. Aveți obligația de a vă asigura că toți pasagerii sosesc la timp, alocând și suficient timp pentru ridicarea biletelor, dacă este necesar.

8. Trebuie să aveți vârsta de cel puțin 18 ani pentru a efectua o rezervare, iar orice pasager cu vârsta sub 18 ani trebuie să fie însoțit de un adult responsabil.

9. Trebuie să vă asigurați că niciun pasager nu se comportă necorespunzător, de exemplu, să fie abuziv sau să facă ceva care ar putea pune pe cineva în pericol.

10. Aveți obligația de a vă asigura că alegeți Transportul privat/public care este adecvat (în ceea ce privește numărul de persoane, cantitatea de bagaje, cerințele privind accesibilitatea etc.).

F5. Prețul și plata

1. Booking.com Transport Limited va organiza plata pentru Rezervarea dumneavoastră. Pentru detalii despre procesul nostru de plată, consultați secțiunea „Plată” (A8).

2. Transport privat rezervat în prealabil. Prețul include orice taxe de drum, taxe de congestie, impozite și taxe suplimentare pentru ore de vârf. Plata este efectuată în momentul rezervării. Prețul pentru Serviciile de transport privat partajat rezervat în prealabil va fi per loc.

3. Transport public. Plata se efectuează atunci când rezervarea este confirmată. Înaintea plecării, poate fi necesar ca Furnizorul de servicii să verifice biletul (biletele) dumneavoastră/biletul (biletele) dumneavoastră electronic(e). Păstrați-l(e) la dumneavoastră întotdeauna; în caz contrar, s-ar putea să fie nevoie să plătiți din nou.

4. Furnizorul de servicii/șoferul nu este obligat să fie de acord cu nicio modificare a Călătoriei pe care o solicitați personal. Dacă este de acord cu modificarea, este posibil să vă taxeze suplimentar.

F6. Modificări, anulări și rambursări

Anularea

1. În majoritatea cazurilor:

  • Transport privat rezervat în prealabil. Puteți anula gratuit cu până la 24 de ore înainte de ora preluării (2 ore în unele cazuri - vă rugăm să consultați confirmarea). Dacă nu anulați la timp, nu veți avea dreptul să primiți o rambursare.
  • Transport public. Nu veți avea dreptul la o rambursare odată ce rezervarea dumneavoastră este confirmată. Dacă planurile dumneavoastră se schimbă, contactați echipa noastră de la Serviciul Clienți pentru a discuta opțiunile care ar putea fi disponibile.

2. În cazul în care Furnizorul de servicii sau Agregatorul terț are o politică de anulare diferită (pe care o veți revizui în timpul rezervării), se va aplica politica acestuia.

3. Noi și/sau Furnizorul de servicii putem anula rezervarea, anunțând acest lucru cu puțin timp înainte sau fără notificare prealabilă, însă acest lucru se va întâmpla doar în situații foarte specifice. Spre exemplu, dacă:

  • Furnizorul de servicii devine insolvabil sau se află în imposibilitatea reală de a vă onora rezervarea, caz în care vom face tot posibilul pentru a aranja un transport alternativ (și vă vom rambursa integral dacă nu putem)
  • încălcați acești Termeni și/sau termenii Furnizorului de servicii, caz în care este posibil să nu fiți îndreptățit(ă) să primiți o rambursare.

4. În cazul în care au fost achiziționate mai multe bilete pentru transportul privat partajat rezervat în prealabil, dacă anulați, toate biletele vor fi anulate.

Modificările (schimbările) anterioare începerii Călătoriei dumneavoastră

5. Transport privat rezervat în prealabil. E-mailul dumneavoastră de confirmare vă va spune cu cât timp înainte trebuie să ne înștiințați (înainte de ora preluării dumneavoastră) pentru a solicita orice modificări ale rezervării dumneavoastră (cum ar fi locația sau ora).

6. Transport public. Nu vă puteți modifica rezervarea odată ce aceasta a fost confirmată.

7. Dacă noi/Furnizorul de servicii trebuie să vă modificăm rezervarea (de exemplu, dacă are loc o grevă care interferează cu călătoria dumneavoastră), vă vom anunța cât de repede putem. Dacă ulterior decideți să anulați:

  • Orice Transport. Cu excepția cazului în care anulați dintr-unul dintre motivele prezentate la următorul punct marcator, veți fi îndreptățit(ă) să primiți o rambursare integrală (indiferent de cât de aproape este călătoria dumneavoastră).
  • Orice Transport privat. Dacă modificarea vizează doar un nou șofer, un nou Furnizor de servicii sau un vehicul (similar) nou, nu veți fi îndreptățit(ă) să primiți o rambursare (cu excepția cazului în care anulați, anunțând acest lucru cu suficient timp înainte).

În orice caz, nici noi, nici Furnizorul de servicii nu vom fi răspunzători pentru orice costuri pe care este posibil să le suportați (de exemplu, transport alternativ sau camere de hotel).

8. În cazul în care au fost achiziționate mai multe bilete pentru transportul privat partajat rezervat în prealabil, dacă modificați rezervarea, toate biletele vor fi modificate.

Rambursări

9. Dacă doriți să solicitați o rambursare, trebuie să faceți acest lucru în scris, în cel mult 14 zile de la ora preluării.

10. Poate dura până la 5 zile lucrătoare ca orice rambursare să ajungă în contul dumneavoastră.

11. Întregul Transport privat. Dacă șoferul dumneavoastră nu se află la locația de preluare la timp, puteți solicita o rambursare, iar noi vom investiga această problemă pentru dumneavoastră.

12. Întregul Transport privat. Nu veți fi îndreptățit(ă) să primiți o rambursare în cazul în care Călătoria dumneavoastră nu continuă conform planului deoarece:

  • șoferul/Furnizorul de servicii nu vă poate contacta
  • unul sau mai mulți pasageri nu se află la locația de preluare la timp, iar dumneavoastră nu ați solicitat o nouă oră de preluare
  • solicitați modificări nerezonabile ale orei de preluare sau ale călătoriei
  • nu ne spuneți nouă/nu-i spuneți Furnizorului de servicii/șoferului despre o modificare pe care doriți să o efectuați
  • ați furnizat date incorecte atunci când ați rezervat Transportul privat (locația de preluare, datele de contact, numărul de persoane, cantitatea de bagaje etc.).

F7. Ce altceva mai trebuie să știți?

Transport privat rezervat în prealabil

1. Vă rugăm să consultați e-mailul de confirmare pentru a verifica cât timp va aștepta șoferul la locația de preluare.

Taxe de reparații sau de curățenie

2. Dacă este nevoie ca orice obiect să fie reparat sau curățat din cauză că cineva din grupul dumneavoastră a făcut ceva nerezonabil sau a încălcat acești Termeni, veți fi responsabil(ă) pentru costul reparațiilor/curățeniei.

Cum lucrăm

3. Pentru informații despre evaluări, clasament, modul în care câștigăm bani (și nu numai), consultați Cum lucrăm, text care face și el parte din Termenii noștri.

Dicționarul Booking.com

„Cont” înseamnă un cont (la Booking.com sau la o Societate din cadrul grupului) prin care puteți rezerva Experiențe de călătorie pe Platforma noastră.

„Unitate de cazare” înseamnă furnizarea unui serviciu de cazare de către un Furnizor de servicii (pe tot parcursul Secțiunii B, „Furnizor de servicii” înseamnă furnizorul serviciului de cazare).

„Atracție” înseamnă furnizarea unui serviciu aferent Atracției de către un Furnizor de servicii (pe tot parcursul Secțiunii C, „Furnizor de servicii” înseamnă furnizorul serviciului aferent Atracției).

„Serviciul (Serviciile) aferent(e) Atracției” include (includ), dar nu se limitează la tururi, muzee, atracții, activități și experiențe.

„Rezervare” înseamnă rezervarea unei Experiențe de călătorie pe Platforma noastră, indiferent dacă o plătiți acum sau mai târziu.

„Booking.com”, „nouă”, „noi” sau „a noastră/al nostru/ale noastre/ai noștri” înseamnă Booking.com B.V. (în cazul cazării, zborurilor sau atracțiilor) sau Booking.com Transport Limited (în cazul oricărui serviciu de transport terestru). Contact corporativ

„Confirmarea rezervării” (în secțiunea „Închirieri auto”) înseamnă e-mailul de confirmare și voucherul pe care vi le trimitem, explicând detaliile Rezervării dumneavoastră.

„Booking Holdings Sponsored Listings” înseamnă programul nostru care le permite Furnizorilor de servicii de cazare să liciteze printr-un terț (Koddi) ca produsul lor să apară pe poziția a doua atunci când rezultatele căutării dumneavoastră sunt ordonate după criteriul „Favoritele noastre”.

„Credit în numerar” înseamnă un beneficiu cu o valoare monetară pe care fie îl puteți „încasa” pe Metoda de plată pe care o avem înregistrată cu privire la dumneavoastră, fie îl puteți folosi pentru a acoperi costul unei Experiențe de călătorie viitoare.

„Contract de transport” înseamnă contractul dintre dumneavoastră și Furnizorul de servicii, care are ca obiect Zborul dumneavoastră.

„Credit” înseamnă un beneficiu cu o valoare monetară. Există „Credit în numerar” și „Credit de călătorie”.

„Cashback pe cardul de credit” înseamnă un beneficiu cu o valoare monetară care poate fi „încasat” pe cardul de credit pe care îl avem înregistrat cu privire la dumneavoastră, dar care nu poate fi folosit pentru a acoperi costul unei Experiențe de călătorie viitoare.

„Partener de conectivitate” înseamnă o societate care le permite proprietăților și Booking.com să comunice informații despre unitatea de cazare și datele rezervărilor clienților.

„Curs de conversie valutară” înseamnă cursul pe care îl utilizăm pentru a converti monede; în prezent, acesta este cursul la vedere stabilit la ora închiderii WM/Refinitiv, însă se poate schimba.

„Rezervare eligibilă” înseamnă o rezervare care îndeplinește criteriile pentru o Recompensă.

„Zbor” înseamnă furnizarea unui zbor de către un Furnizor de servicii (pe tot parcursul Secțiunii E, „Furnizor de servicii” înseamnă compania aeriană).

„Societate din cadrul grupului” înseamnă un afiliat al Booking.com – fie o participație directă a Booking.com, fie o parte din grupul Booking Holdings Inc.

„Criterii pentru recompensa individuală” se referă la regulile care se aplică pentru anumite Recompense – în plus față de termenii generali privind Recompensele, Creditul și Portofelul (A14).

„Contract de intermediere” (în secțiunea „Zboruri”) înseamnă contractul dintre dumneavoastră și Agregatorul terț, care tratează modul în care acesta aranjează biletul pentru Zborul dumneavoastră (și, în anumite cazuri, orice elemente suplimentare) cu compania aeriană sau cu altă societate.

„Șofer principal” înseamnă șoferul ale cărui date au fost completate în timpul procesului de rezervare.

„Plată în moneda dumneavoastră” este opțiunea de plată pe care o oferim uneori atunci când un Furnizor de servicii nu utilizează moneda dumneavoastră. Această opțiune vă permite să plătiți în moneda dumneavoastră.

„Metodă de plată” înseamnă metoda utilizată pentru a plăti o rezervare, care poate fi un card de credit/de debit sau o metodă de plată alternativă.

„Preluare” (în secțiunea „Închirieri auto”) înseamnă procesul de la începutul închirierii dumneavoastră, atunci când furnizați actul de identitate necesar și alte documente, plătiți orice taxe și articole suplimentare, încheiați Contractul de închiriere și preluați autoturismul.

„Ora preluării” (în secțiunea „Închirieri auto”) înseamnă data și ora (locală) la care sunteți programat(ă) să preluați autoturismul, astfel cum se prevede în Confirmarea rezervării dumneavoastră.

„Ora preluării” (în secțiunea „Transport public și privat”) înseamnă ora (locală) la care un transport privat rezervat în prealabil trebuie să ajungă la locația de preluare.

„Platformă” înseamnă website-ul/aplicația pe care puteți rezerva Experiențe de călătorie, indiferent dacă este deținut(ă) sau gestionat(ă) de Booking.com B.V., Booking.com Transport Limited și/sau de un afiliat terț.

„Transport privat rezervat în prealabil” înseamnă un vehicul privat (inclusiv transportul privat partajat rezervat în prealabil) pe care îl solicitați cu cel puțin 30 de minute înainte să ajungeți la locația de preluare.

„Călătorie cu Transportul privat” înseamnă călătoria cu transportul privat, astfel cum a fost prevăzută în rezervare (inclusiv orice modificări ulterioare efectuării rezervării).

„Transport public” înseamnă trenuri, autobuze, tramvaie și alte tipuri de transport public.

„Călătorie cu Transportul public” înseamnă călătoria cu transportul public, astfel cum a fost prevăzută în rezervare (inclusiv orice modificări ulterioare efectuării rezervării).

„Închiriere” (sau „Închiriere auto”) înseamnă furnizarea unui autoturism de către un Furnizor de servicii (pe tot parcursul Secțiunii D, „Furnizor de servicii” înseamnă compania de închirieri auto care furnizează autoturismul).

„Transport privat partajat rezervat în prealabil” înseamnă vehicule partajate cu alți călători în care achiziționați un loc (locuri) individual(e) pentru furnizarea serviciilor.

„Contract de închiriere” înseamnă contractul dintre dumneavoastră și Furnizorul de servicii, pe care îl semnați la preluare. Veți primi rezumatul termenilor-cheie în timpul procesului de rezervare.

„Recompensă” înseamnă un beneficiu care vă este promis. În cele mai multe cazuri, Recompensele vor consta în Credit de călătorie, Credit în numerar, Cashback pe cardul de credit sau un voucher pentru un articol de un anumit tip.

„Furnizor de Servicii” înseamnă furnizorul unui produs sau serviciu aferent călătoriilor de pe Platformă, inclusiv, dar fără a se limita la: proprietarul unui hotel sau al altei proprietăți (pentru o Rezervare de „unitate de cazare”), un muzeu sau un parc (pentru o Rezervare de „atracție”) sau o companie de închirieri auto sau o companie aeriană (pentru o Rezervare de „transport”).

„Servicii” (în secțiunea „Transport public și privat”) înseamnă furnizarea unei Călătorii cu Transportul public sau a unei Călătorii cu Transportul privat.

„Termeni” înseamnă acești termeni contractuali.

„Agregator terț” înseamnă o societate care acționează fie ca (a) intermediar între dumneavoastră și Furnizorul de servicii, fie ca (b) revânzător al Experienței de călătorie,

„Termenii terțului” (din secțiunea „Zboruri”) înseamnă atât Contractul de intermediere cu Agregatorul terț (pentru bilet), cât și Contractul de transport cu compania aeriană (pentru Zborul în sine).

„Credit de călătorie” înseamnă un beneficiu cu o valoare monetară pe care îl puteți folosi pentru a acoperi costul unei Experiențe de călătorie viitoare, însă pe care nu îl puteți „încasa”.

„Experiență de călătorie” înseamnă unul dintre produsele sau serviciile aferente călătoriilor de pe Platformă.

„Plată în avans” înseamnă o plată pe care o faceți atunci când rezervați un produs sau serviciu (și nu atunci când îl utilizați efectiv).

„Portofel” înseamnă un tablou de bord din Contul dumneavoastră care vă arată Recompensele, Creditul de călătorie și alte stimulente.

DATA: 31 mai 2025

Pentru rezervările efectuate între 31 octombrie 2023 și 31 mai 2025 inclusiv: