1
Singura modalitate de a transmite un comentariu este ca mai întâi să faceți o rezervare. Astfel știm că aceste comentarii vin de la clienți reali care și-au petrecut sejurul la o unitate de cazare.
2
Când clienții noștri vizitează unitatea de cazare, evaluează insonorizarea camerei, amabilitatea personalului și multe altele.
3
După călătorie, clienții ne povestesc despre sejurul lor. Verificăm dacă limbajul nu este obscen, după care verificăm autenticitatea evaluărilor înainte de a le posta pe website-ul nostru.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Apartament cochet și modern, cu două dormitoare (mic și mare), două bai cu duș, bucătărie open-space și toate facilitățile, situat la foarte mică distanță de Mănăstire, potrivit atât pentru o singura persoană, cât și pentru familie cu 1-2 copii. O alternativă foarte bună la monotona cameră sau clasicul apartament de hotel, chiar și din punct de vedere al costurilor. Pentru cele 4 nopți petrecute cu familia în această locație nu am nimic de reproșat. Dacă va mai fi nevoie/ocazie, vom reveni cu plăcere.
Secțiunea negativă a comentariului
Nu există nici un aspect care să nu-mi fi fost pe plac, dar dacă ar trebui să fac o sugestie ar fi aceea de a suplimenta numărul prosoapelor (ca rezervă) și punerea la dispoziție a cel puțin 2 căni (pentru ceai) și 2 boluri/castronele (pentru cereale cu lapte, de exemplu). Am supraviețuit totuși și fără...😀
Secțiunea pozitivă a comentariului
Locatie aproape de Centrul Vechi. Bucataria echipata, am avut plita si frigider, dar si cuptor cu microunde, cafetiera, toster, fierbator pe care nu le-am utilizat, deci nu pot spune daca sunt sau nu functionale. Masina de spalat, masa si fier de calcat pe care deasemenea nu le-am utilizat.
Secțiunea negativă a comentariului
Camera murdara. Praful evident nu a fost sters de ceva timp. Lenjeria de pat ma indoiesc ca a fost schimbata inainte de a ne caza deoarece am gasit fire de par pe cearceaf. Am solicitat lenjerie pentru a o schimba si am primit a doua zi. Bazinul de la toaleta avea butonul stricat, te chinuiai sa tragi apa. Ceaiurile puse la dispozitie unul era expirat, unul pe punctul de a expira. In dulapul de sub chiuveta am gasit o colectie de bureti folositi si depozitati acolo probabil.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Apartamentul este bine utilat, este foarte curat, liniște și ne-a plăcut foarte mult posibilitatea de a bea cafeaua dimineața la aer curat și iarbă verde. O să revenim când ne va permite timpul!
Secțiunea negativă a comentariului
Nu avem nimic de reproșat!
Secțiunea pozitivă a comentariului
Designul hotelului, curtea interioara, camera mare si frumoasa, balconul imens, atitudinea prietenoasa a personalului, gata sa te ajute cu orice ai nevoie.
Secțiunea negativă a comentariului
Presiunea apei la dus si la chiuveta, micul dejun cam saracacios,
Secțiunea pozitivă a comentariului
Locație centrală în centrul istoric al Brașovului .Apartamentul este curat, spațios și dotat cu tot ce este necesar pentru o familie.
Secțiunea negativă a comentariului
Parcarea nu a fost gratuită în curte. Am parcat contra cost în parcarea stradală publică. Am primit cu dificultate codul apartamentului.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Locatia, camera mare si frumoasa, mobilata modern, micul dejun bogat si diversificat, restaurantul hotelului, zona de spa
Secțiunea negativă a comentariului
Personalul de la curatenie nu este foarte diligent, uneori a trebuit efectiv sa ne rugam de ei in repetate randuri intr-o singura zi ca sa ne curete camera sau sa ne inlocuiasca prosoapele si cearceafurile. Pe site scrie ca camera are balcon, dar in realitate numai unele dintre camere au balcoane, iar hotelul fiind mereu foarte aglomerat din cauza conferintelor, concertelor sau festivalurilor, este foarte greu sa prinzi o camera cu balcon, pt ca, evident, se dau primele, ca si cele cu pat dublu de altfel.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Cunosc proprietatea demult și îmi place tot
Secțiunea negativă a comentariului
Nu există
Secțiunea pozitivă a comentariului
Curățenie și “gazde” primitoare!
Secțiunea negativă a comentariului
E un pic dificil cu locul de parcare dar pana la urma sa nu uitam ca e fix in centrul orașului 😊
Secțiunea pozitivă a comentariului
Aproape de centru
Secțiunea negativă a comentariului
Saltea incomodă
Secțiunea pozitivă a comentariului
Curat,spatios