1
Singura modalitate de a transmite un comentariu este ca mai întâi să faceți o rezervare. Astfel știm că aceste comentarii vin de la clienți reali care și-au petrecut sejurul la o unitate de cazare.
2
Când clienții noștri vizitează unitatea de cazare, evaluează insonorizarea camerei, amabilitatea personalului și multe altele.
3
După călătorie, clienții ne povestesc despre sejurul lor. Verificăm dacă limbajul nu este obscen, după care verificăm autenticitatea evaluărilor înainte de a le posta pe website-ul nostru.
Mamaia Nord – Năvodari, România
Secțiunea pozitivă a comentariului
A fost o comunicare extraordinară cu proprietarul, ne-a întrebat tot timpul dacă este în regulă și dacă avem nevoie de ajutor, însă am avut parte de tot ce am avut nevoie. Proprietatea a fost deosebit de frumoasa, unică, spațioasă, curată cu toate cele necesare la dispoziție, balconul mare, noi în special am rămas încântați de pat, pentru ca a fost cel mai comod și mai odihnitor de până acum întâlnit. Locația este foarte aproape de mare, piscinele exterioare au fost extraordinare mai ales cea de la etajul 9, zona de spa este superbă și mai ales masajele ❤️
Secțiunea negativă a comentariului
Totul a fost superb.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Totul a fost foarte bine, gazdele sunt primitoare, locația este una îngrijită, cu un spațiu (balcon) mare la intrare, fiind la parterul blocului, o bucătărie utilată și folosibilă,o baie decentă și cu un pat confortabil. Există internet, fier de călcat, masă de călcat, chiar și mașină de spălat rufe, peste drum Există mai multe magazine mari pentru cumpărături. Este o zonă liniștită, însă la periferia orașului, eu aici având treabă în zilele de ședere.
Secțiunea negativă a comentariului
Nu a fost nimic ce să nu-mi placă.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Omul sfințește locul. O familie minunată deține această frumoasă locație. Totul a fost perfect de la venire și până la plecare. Curtea plină de flori, camera foarte curată, așezată cu fața spre pădure, de unde se auzeau ciripiturile păsărelelor. Am venit ca turiști, și am plecat ca prieteni cu deosebiții propietari ai acestei locații pe care o recomand cu mare plăcere.
Secțiunea negativă a comentariului
Nimic de comentat.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Locație nouă situată în zona f bună, liniște, curățenie, suprafață generoasă, potrivit pentru familii, gândit atât ca apartament pt vacanță cât și ca locuință pentru perioadă mai lungă. Parcare asigurată. Pază. Bună comunicare cu gazda. Vom reveni!
Secțiunea pozitivă a comentariului
Peisajul de vis,felicitări lu Mihai care știe să comunice cu oamenii și foarte amabil!O locație unde găsești tot ce vrei!!!!! Felicitări 🤗
Secțiunea pozitivă a comentariului
Un studio dotat cu tot ce ai nevoie, aproape de Palas. Parcare langa bloc, comunicare foarte buna cu proprietarul.
Secțiunea pozitivă a comentariului
Exact aici s-a cazat și sponsorul nostru deci a fost o alegere inteligenta
Secțiunea pozitivă a comentariului
Curateni corecta Personal foarte amabil
Secțiunea negativă a comentariului
Mu avem nimic de reprosat
Secțiunea pozitivă a comentariului
Apartamentul este frumos si curat 🤩